O fetiţă de 8 ani, muşcată de un câine într-un parc din Cluj-Napoca

O fetiţă de 8 ani, muşcată de un câine într-un parc din Cluj-Napoca

O fetiță de 8 ani a fost mușcată luni, 01 aprilie, de un câine într-un parc situat în municipiul Cluj-Napoca.

 

Fetița a fost mușcată la un loc de joacă

 

Mai exact, cea mică a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca după ce a a fost atacată de patruped în timp ce se juca într-un parc de joacă pentru copii.

La un moment dat s-a apropiat de un cățel rasa Bichon, care era legat de un copac din părculeț. Cățelul foarte agresiv a sărit la fetiță și a mușcat-o de mâna dreaptă. Părinții aflați în zonă au auzit țipetele fetiței iar când s-au apropiat de ea au văzut-o pe copilă rănită și plină de sânge, scrie Ziarulfaclia.ro.

Ulterior, copila a fost dusă de părinți la Spitalul de Boli Infecțioase, unde a primit îngrijiri medicale și i s-a administrat vaccin antitetanos.

Totodată, medicii au recomandat ca patrupedul să fie verificat dacă are rabie pentru ca fetița să nu fie vaccinată și antirabic.

 

Poliția a fost sesizată joi

 

Poliția a fost sesizată de unul dintre părinții micuței joi, 04 aprilie.

„La data de 4 aprilie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către reprezentantul legal al unei minore de 8 ani, despre faptul că la data de 1 aprilie a.c, aceasta a fost mușcată de un câine în zona mâinii drepte. Incidentul ar fi avut loc într-un parc situat în municipiul Cluj-Napoca”, a anunțat IPJ Cluj.

Astfel, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane.

În urma verificărilor s-a dovedit că animalul nu era vaccinat antirabic din anul 2020.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *