O fetiță de doi ani a murit după ce a plecat de acasă și a căzut într-o piscină, în Georgia

O fetiță de doi ani a murit după ce a plecat de acasă și a căzut într-o piscină, în Georgia

O fetiță de doi ani, care a dispărut de acasă, a fost găsită decedată într-o piscină, în Georgia. Căutarea acesteia s-a încheiat tragic duminică, 21 aprilie, scrie People.

Fetiță de doi ani, găsită decedată într-o piscină, după ce a dispărut de acasă

Departamentul de poliție din LaGrange a confirmat că fetița de doi ani, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a fost găsită decedată într-o piscină la Cameron Crossing Apartments, în blocul 1600 din Meadow Terrace, potrivit unui comunicat de presă obținut de sursa citată.

Micuței i s-a acordat ajutor medical de urgență înainte de a fi transferată la Wellstar West Georgia Medical Center, unde, din nefericire, a fost declarată moartă.

Poliția a fost alertată cu privire la dispariția unui copil în complexul de apartamente în jurul orei locale 20:27. Când au ajuns la fața locului, ofițerii i-au întâlnit pe membrii familiei fetiței, moment în care și-au dat seama că atât copila de 2 ani, cât și cea de 4 ani, plecase de acasă „fără știrea adulților”, se mai arată în comunicat.

Fetița de patru ani a fost găsită în siguranță, în parcare, de un rezident al complexului.

Poliția, pompierii, locuitorii și familia copilului au început imediat să o caute pe fata dispărută. În cele din urmă, poliția și pompierii au descoperit-o pe fetiță în piscina complexului de apartamente.

O anchetă privind moartea fetei este în curs de desfășurare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *