O fetiță și bunica ei, din Călărași, au murit în această săptămână. Micuța ar fi consumat pește. Precizările Ministerului Sănătății. Update

O fetiță și bunica ei, din Călărași, au murit în această săptămână. Micuța ar fi consumat pește. Precizările Ministerului Sănătății. Update

Final tragic pentru o fetiță de doar 4 ani și bunica ei, în Călărași. Cele două au murit, luni dimineața, după ce în weekend, de Florii, ar fi consumat pește congelat cumpărat dintr-un magazin local.

Tragedie în Călărași: o fetiță de 4 ani și bunica ei au murit după ce ar fi mâncat pește congelat

O tragedie a lovit, chiar în Săptămâna Mare, o familie dintr-o localitate situată în județul Călărași. O fetiță de doar 4 anișori și bunica acesteia s-au stins din viață în comuna Spanțov.

Tragedia s-ar fi întâmplat după ce victimele au mâncat pește pregătit în ziua de Florii. Rudele spun că starea lor de sănătate s-a înrăutăți la scurt timp după ce au mâncat pește macrou congelat cumpărat de la magazinul din sat.

Copila de 4 ani a acuzat o stare de rău încă de duminică seară. Luni dimineață, familia ei a chemat ambulanța. Din păcate, la sosirea echipajului cu medici micuța era deja în stop cardio-respirator.

Doctorii au început imediat manevrele de resuscitare. Fetița a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Călărași. În tot acest timp au fost continuate manevrele de resuscitare.

Peste doar trei ore, simptome similare au început să aibă și bunicii copilei. La rândul lor, vârstnicii au fost transportați la spitalul din Oltenița. Din nefericire, medicii nu au mai putut să facă nimic pentru bunica fetiței. Femeia de 55 de ani s-a stins la spital.

În prezent, bunicul fetiței decedate este în continuare internat în secția de terapie intensivă (ATI). Medicii depun eforturi să-i salveze viața. Între timp, DSP efectuează o anchetă epidemiologică pentru a afla ce s-a întâmplat. O altă anchetă a fost începută de Direcția Sanitar-Veterinară. Totodată, Poliția a fost sesizată în acest caz și este așteptat rezultatul necropsiei fetiței.

Ce au găsit inspectorii în frigiderul victimelor

După această dublă tragedie din Călărași, autoritățile au deschis o anchetă. În ultimele ore au fost ridicate probe atât de la magazinul de unde a fost cumpărat peștele, dar și din frigiderul familiei, conform sursei citate.

Din informațiile prezentate de site-ul Știrile ProTV, aflăm că în frigiderul familiei, inspectorii au găsit, pe lângă peștele congelat și alte produse care au fost pregătite în weekend la grătar, dar și mezeluri expirate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *