O firmă de avocatură din Marea Britanie susţine că a avut informaţii că fraţii Tate voiau să fugă din România

O firmă de avocatură din Marea Britanie susţine că a avut informaţii că fraţii Tate voiau să fugă din România

McCue Jury & Partners, firma de avocatură care reprezintă patru femei britanice care l-au acuzat pe Andrew Tate de viol şi de agresiuni fizice şi sexuale, a anunțat marţi, 12 martie, că a cerut poliţiei britanice să emită un mandat de arestare, după ce săptămâna trecută a primit informaţii că influencerul vrea să fugă din România, a relatat Associated Press, citată de news.ro.

Fraţii Andrew şi Tristan Tate au fost reţinuţi luni seară, 11 martie, în baza unor mandate europene de arestare emise pe numele lor de Marea Britanie, pentru infracțiuni sexuale pe teritoriul britanic. Cei doi au respins acuzațiile.

„Veştile sunt binevenite, deoarece pentru mulţi a fost o îngrijorare semnificativă că Tate ar încerca să evite justiţia în România şi în străinătate”, a declarat Matthew Jury, partener executiv al firmei de avocatură.

„Suntem recunoscători autorităţilor britanice pentru că au luat în serios îngrijorările noastre şi au emis un mandat de arestare. Tate este acuzat de infracţiuni grave împotriva unui număr mare de victime şi trebuie să fie tras la răspundere”, a adăugat el.

Avocatul a susținut că, de când Andrew Tate a fost arestat în România, el „a răspândit o cantitate mare de dezinformări cu privire la acuzaţiile penale cu care se confruntă în Marea Britanie” în interviuri de mare anvergură cu personalităţi populare din mass-media, precum Tucker Carlson şi Piers Morgan.

Patru femei l-au reclamat pe Andrew Tate la autorităţile britanice acuzând violenţe sexuale şi abuzuri fizice, însă Parchetul britanic a decis să nu deschidă un proces, considerând că n-ar avea şanse de câştig. Presupusele victime au apelat atunci la crowdfunding pentru a-şi acoperi costurile legale ca să intenteze un proces civil împotriva influencerului.

În acest moment nu este clar motivul pentru care este acuzat Tristan Tate, fratele lui Andrew Tate, în Marea Britanie, a relatat Associated Press.

Purtătoarea de cuvânt a celor doi fraţi britanici, Mateea Petrescu, a declarat că Andrew și Tristan Tate resping acuzaţiile şi „îşi exprimă profunda dezamăgire că astfel de acuzaţii grave sunt resuscitate fără noi dovezi substanţiale”.

Frații Tate sunt acum la Curtea de Apel București, care urmează să se pronunțe cu privire la executarea mandatului de arestare.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *