O fostă reședință din Roma a lui Silvio Berlusconi, unde s-au organizat și petreceri „bunga – bunga”, transformată în centru de presă

O fostă reședință din Roma a lui Silvio Berlusconi, unde s-au organizat și petreceri „bunga – bunga”, transformată în centru de presă

Palatul Grazioli din Roma, unde Silvio Berlusconi a avut sediul politic şi unde fostul premier italian ar fi organizat petreceri sexuale cu prostituate, a fost transformat în centru al presei internaţionale, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Spaţiul din clădirea Palatului Grazioli, cu o suprafaţă de 1.600 de metri pătraţi, decorat cu candelabre şi ale cărui tavane sunt pictate cu fresce, a fost acum transformat în birou şi centru de conferinţe pentru presă pentru cei 450 de membri ai Asociaţiei Presei Străine în Italia.

„Nu ştiu ce ar zice Berlusconi, de acolo de sus, despre această gaşcă de comunişti, cum ar spune el, care se mută în Palatul Grazioli”, a glumit luna trecută actuala şefă a guvernului italian, Giorgia Meloni, la o întâlnire cu jurnalişti străini.

Reședința din Roma, ocupată de Silvio Berlusconi în perioada 1996-2020, era dotată cu un birou prevăzut cu geamuri antiglonţ.

Reşedinţa avea şi un pat dublu cu baldachin pe care i-l făcuse cadou preşedintele rus Vladimir Putin, care i-a fost prieten.

Reședința din Roma, legată de cazuri de prostituție

Locația din Palatul Grazioli a fost legată şi de cazuri de prostituţie. De pildă, omul de afaceri Gianpaolo Tarantini a fost condamnat pentru plata unor prostituate care să ia parte la petrecerile nocturne organizate de Berlusconi în Palatul Grazioli, celebrele „bunga-bunga”, afaceristul sperând astfel să obţină favoruri din partea celui care era atunci prim-ministru.

Una dintre aceste femei, Patrizia D’Addario, a spus în faţa instanţei, şi apoi într-o carte, că a refuzat să participe la o orgie cu Berlusconi, în schimb a acceptat să întreţină cu el relaţii sexuale în patul dăruit de Putin, în noaptea în care Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale în SUA, în 2008.

Berlusconi a susţinut în 2009 că nu ştia că Patrizia D’Addario era o prostituată, dar nu a negat niciodată că ar fi petrecut acea noapte împreună, recunoscând că nu este “un sfânt”.

Ducele Giulio Grazioli, un aristocrat a cărui familie deţine Palatul Grazioli de prin anul 1840, spune că a văzut multe persoane perindându-se prin acea reşedinţă când era închiriată de Berlusconi. “A fost foarte distractiv din acest punct de vedere”, mai afirmă ducele.

În prezent, guvernul italian plăteşte chiria pentru sediul acestei asociaţii, iar noua locaţie strălucitoare, situată imediat în vecinătatea Pieţei Veneţia, a fost inaugurată marţi de preşedintele italian Sergio Mattarella.

FOTO: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *