O italiancă a bătut recordul mondial de scufundare sub gheață fără oxigen. La ce adâncime a ajuns | VIDEO

O italiancă a bătut recordul mondial de scufundare sub gheață fără oxigen. La ce adâncime a ajuns | VIDEO

Performanța realizată de Valentina Cafolla, 27 de ani, pe 26 februarie, în Lago di Anterselva, Tirolul de Sud, Italia, a fost omologată de Federația Mondială de Activități Subacvatice (CMAS) și de Cartea Recordurilor, relatează agențiile UPI și Reuters.

Sportiva de origine italiană, care are și cetățenie croată, a ajuns la o adâncime de 140 de metri, folosind o aripioară, într-un minut și 40 de secunde.

Cafolla stabilise recordul pentru scufundări libere sub gheață fără oxigen în 2017 (25 de metri), dar recordul ei a fost bătut, pe 24 februarie, de nipona Yasuko Ozeki, care a coborât un metru mai mult în lacul Shiretokogo din insula Hokkaido.

Italianca a reintrat, însă, în posesia recordului la 36 de ore după rezultatul niponei. A înfruntat ninsoarea abundentă și o temperatură a apei de 3 grade Celsius.

Chiar a doua zi, Valentina a stabilit și recordul mondial cu înotătoarea dublă, atingând o adâncime de 80 de metri.

Înotătorul egiptean Gamal Gabr a stabilit recordul mondial la scufundare autonomă, în 2014, după care a reușit să coboare la o adâncime de 332,35 metri cu ajutorul buteliilor și fără asistență, în Marea Roșie, la Dahab, în apropierea coastelor Egiptului, potrivit Guinness Book of Records.

Foto: cmas.org

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *