O mamă din Galați și-a abandonat fiul de 9 ani la spital, unde venise în vizită la fiica ei. Femeia a dispărut și este căutată de Poliție

O mamă din Galați și-a abandonat fiul de 9 ani la spital, unde venise în vizită la fiica ei. Femeia a dispărut și este căutată de Poliție

O femeie din Galați și-a lăsat băiatul la spital, după ce a fost să-și viziteze fiica internată acolo. Poliția o caută acum, după ce mama a dispărut, iar concubinul ei a anunțat autoritățile, relatează cotidianul local Viața Liberă.

Mama are 39 de ani și concubinul ei a sunat la 112 sâmbătă după-amiază, 17 februarie, și a reclamat abandonul băiatului de 9 ani în incinta Spitalului de Pediatrie Sfântul Ioan din Galați.

„Din verificările efectuate de polițiști, aceștia au stabilit că cele sesizate se confirmă, în sensul că femeia, aflându-se la programul de vizită medicală a fiicei sale, în vârstă de 8 ani, împreună cu minorul de 9 ani, ar fi părăsit în mod voluntar unitatea medicală și l-ar fi lăsat pe acesta din urmă în incinta spitalului”, au anunțat polițiștii gălățeni.

Ulterior, bărbatul s-a prezentat la sediul Spitalului de Pediatrie din Galați, de unde l-a preluat pe fiul său.

Polițiștii continuă cercetările în vederea depistării femeii, clarificării situației de fapt și luării măsurile care se impun. De asemenea, a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *