O navă și echipajul ei au fost dați dispăruți în Marea Neagră după o furtună violentă în largul Turciei

O navă și echipajul ei au fost dați dispăruți în Marea Neagră după o furtună violentă în largul Turciei

Nava Kafkametler la bordul căreia se aflau 12 membri ai echipajului a transmis un ultim semnal în zona martimă a oraşului Eregli, înainte de a fi dată dispărută, duminică, în largul coastelor de nord-vest ale Turciei, în urma unei furtuni violente, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Nava Kafkametler, sub pavilion turcesc, a trimis un semnal de ajutor astăzi (n.r. – duminică), la ora 10.29. Eforturile noastre de a contacta nava şi echipajul acesteia au rămas fără răspuns”, a anunţat Direcţia Generală pentru Afaceri Maritime, un organism de stat turc care depinde de Ministerul Transporturilor.

În ultima sa comunicare cu autorităţile turce, căpitanul a declarat că nava pluteşte în derivă spre un dig din largul coastei Eregli.

„Din cauza vremii nefavorabile, în prezent este imposibil să se ajungă la locul (în care se află) nava sau să se stabilească un contact vizual apropiat. Eforturile de căutare şi salvare cu vehicule aeriene şi maritime vor fi lansate de îndată ce vremea o va permite”, a adăugat Direcţia Generală Maritimă.

Doisprezece marinari se află la bordul cargoului care transporta ferosiliciu din portul Temriuk din Rusia către Aliaga din Turcia.

O altă navă, care arbora pavilionul Camerunului, s-a rupt în două din cauza valurilor violente în Eregli, după ce întregul său echipaj a fost evacuat în siguranţă.

Vântul puternic şi ploile au provocat, de asemenea, inundaţii şi pagube în Sile şi Garipce, două oraşe de coastă la Marea Neagră, în apropiere de Istanbul, fără a provoca victime sau răniţi.

FOTO: Marine Traffic

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *