O primăriță din Franța a primit amenințări cu „decapitarea” după declarațiile ei despre uciderea tânărului de 16 ani care a inflamat societatea

O primăriță din Franța a primit amenințări cu „decapitarea” după declarațiile ei despre uciderea tânărului de 16 ani care a inflamat societatea

Primarul din Romans-sur-Isère, o localitate din sud-estul Franței, a dezvăluit că a fost ținta unor amenințări cu moartea în urma comentariilor sale despre moartea unui elev dintr-un sat din apropiere, situat la sud de Lyon, relatează luni, 4 decembrie, Euronews.

Marie-Hélène Thoraval a depus o plângere săptămâna trecută, după ce a primit amenințări prin telefon și pe rețelele de socializare, inclusiv una în care era amenințată cu moartea „prin decapitare”.

Tânărul de 16 ani, pe nume Thomas, a fost înjunghiat mortal într-o bătaie izbucnită la un bal din satul Crépol, pe data de 18 noiembrie.

O anchetă pentru crimă comisă de „o bandă organizată” a fost deschisă de procurorul local, iar nouă persoane, inclusiv trei minori, au fost arestate și plasate sub anchetă oficială.

În cadrul unei intervenții la postul BMFTV, Thoraval a făcut apel ca statul să „conștientizeze” situația din „cartierele sensibile” din țară. Ea a spus în special că Romans-sur-Isère are probleme cu „un nivel de delincvență, care își găsește rădăcinile în radicalizare” sau în „traficul de droguri”.

Moartea tânărului Thomas a declanșat o serie de proteste violente, organizate de grupuri de extremă-dreapta, care au invocat un motiv rasial pentru comiterea acestei crime.

Un marș a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în Romans-sur-Isère, unde Thomas studiase. Orașul, situat la 16 kilometri sud de Crépol, este locul în care grupările extremiste susțin că locuiau unii dintre suspecți.

Unii locuitori din Cité de la Monnaie, un cartier din Romans, au făcut apel la organizarea unei demonstrații sâmbătă, pentru a protesta împotriva comentariilor lui Thoraval făcute la BMFTV.

Alți susținători ai extremei-drepte au solicitat organizarea unei demonstrații și în localitatea vecină Valence, pentru a cere „dreptate pentru Thomas” și pentru a protesta împotriva arestărilor activiștilor violenți din Romans la sfârșitul săptămânii trecute.

De asemenea, conturi asociate cu persoane și grupări ultraradicale de dreapta au postat pe rețelele de socializare fotografii ale unor persoane pe care le-au identificat ca fiind atacatorii de la Crépol, postând apeluri la răzbunare, în special în cartierul Monnaie.

Thoraval a explicat că amenințările pe care le-a primit au venit în „două etape”. Miercuri, doi apelanți anonimi au lăsat mesaje la primărie în care o numeau „fascistă” și o întrebau dacă „are un Kalașnikov” și „agenți de securitate” la domiciliu care să o apere.

După-amiază, ea a primit un mesaj privat pe Instagram care conținea „o amenințare cu moartea”, în care i se spunea că va fi „decapitată” și că „cineva va jongla cu craniul meu”, a spus primărița.

Autoritățile franceze au făcut tot mai des apel la calm după moartea lui Thomas. Ca răspuns la aceste violențe, ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a declarat că va propune interzicerea unor mici grupuri ultraradicale de dreapta pentru a evita „un scenariu de război civil”.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *