Oana Matache a vorbit sincer despre relația cu Radu Siffredi. „Provenim din medii, aparent, diferite. E greu să trăiești așa”

Oana Matache a vorbit sincer despre relația cu Radu Siffredi. „Provenim din medii, aparent, diferite. E greu să trăiești așa”

Oana Matache și Radu Siffredi trăiesc de mai mult timp o frumoasă poveste de dragoste și deși relația lor a fost criticată de familie și prieteni, sora Deliei și iubitul ei au rămas indiferenti. Cei doi participă la Power Couple, show difuzat de Antena 1, iar acolo legătura lor a devenit mult mai strâns. De asemenea, artista a recunoscut că, în cadrul emisiunii, a descoperit la partenerul ei lucruri despre care nu știa.

„Eu și Radu, chiar dacă provenim din medii, aparent, diferite și, da, nu am fost înconjurați de aceiași oameni, un lucru puternic pe care-l avem în comun este că, de-a lungul vieții, am fost neînțeleși, de cercul de prieteni, de familie, chiar și în carieră am fost cumva neînțeleși, pentru că mereu am vrut să facem niște lucruri care erau considerate prea îndrăznețe…și e greu să trăiești așa pentru că tu îți dorești să te exprimi și lumea te bagă într-o pătrățică.

Când vine un om la tine și îți spune: „te văd cum ești tu, pentru că și eu am trăit chestiile astea și le simt”, este minunat.(…) Exact, ăsta a fost șocul tuturor. Omul ăsta chiar e un tip amuzant, care se bucură de viață, atâta tot.

Nu ascunde nimic, așa cum mai vorbeau oameni care nu știu absolut nimic despre el. Sunt mândră că s-a văzut cine este Radu, sunt atât de mândră că pot să învăt chestia asta de la iubitul meu, cum să te descurci în societate, cum să faci oamenii să te placă, chiar dacă el e un introvert, acum e vesel cu toată lumea și puțin mai târziu se retrage într-un colț. Îmi place să învăț șarmul ăsta de la el…”, a declarat Oana Matache, pentru Viva.ro.

Interpreta a dezvăluit că nu știa că partenerul său de viață se confruntă cu anumite frici. Acestea au ieșit la iveală în cadrul show-ului Power Couple.

„În primul rând, am descoperit că Radu are frici, nu credeam asta despre el. Eu credeam că este un nebun fără limite care ar face efectiv orice, dar…este un nebun ce ar face efectiv orice pe Pământ. Odată ce l-ai ridicat 3 metri mai sus, nu mai este el, se pierde.

E un deliciu de privit, desigur că acolo îmi făceam griji pentru el și mă simțeam puțin vinovată că trebuie să treacă prin treburile astea.

Lucrul de care sunt foarte mîndră și l-am descoperit la el a fost lejeritatea cu care s-a integrat și a câștigat simpatia întregii comunități”, a mai spus Oana Matache.

„Radu a și trăit multe la viața lui, chiar dacă are 28 de ani. Viața lui a început de pe la 16 ani. El a plecat de acasă, s-a descurcat singur, a fost plecat din țară a trecut prin multe situații, nu știu câți oameni au parte de volumul ăsta de experiențe”, a încheiat Oana.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *