Octavian Strunilă și soția lui, apariție surprinzătoare la Premiile GOPO 2024. Rochia Oanei a atras toate privirile

Octavian Strunilă și soția lui, apariție surprinzătoare la Premiile GOPO 2024. Rochia Oanei a atras toate privirile

Octavian Strunilă și sotia lui, Oana Botez, au fost prezenti aseară la Premiile Gopo 2024, eveniment ce a avut loc la Teatrul Național I.L. Caragiale din București. Cei doi au atras toate privirile, mai ales că ieșirile lor la evenimente mondene sunt destul de rare.

Oana se mentine într-o formă de invidiat, iar aseară și-a pus silueta în valoare, purtând o rochie neagră, lungă și mulată în partea de sus a corpului.

Nici sotul ei nu s-a lăsat mai prejos. Octavian a purtat un costum elegant, negru, pentru care a ales o cămașă tot neagră.

Octavian Strunilă și Oana Botez s-au căsătorit în 2017. După ce a cerut-o de nevastă de patru ori în 9 ani, cei doi au făcut în sfârșit pasul cel mare. Ei au împreună doi copii.

Firicel din Las Fierbinti, alături de familie la Premiile GOPO 2024

Printre cei prezenți la grandiosul eveniment s-a numărat și Toma Cuzin, actorul cunoscut de publicul larg ca Firicel din „Las Fierbinți”. Acesta a venit însoțit de soția sa, Cristina, dar și de cei doi copii ai săi. Soția actorului este artist plastic și au împreună o fată și un băiat.

În anul 2015, cei doi soți au jucat, alături de fiul lor, Nicodim, în pelicula „Comoara”, regizată de Corneliu Porumboiu.

Meda, fiica actorului, a moștenit și ea talentul actoricesc. La doar 6 ani, adolescenta a debutat în filmul de groază „Vânătorul de spirite” (2017), în regia lui Dragoș Buliga. Fiica lui Toma Cuzin a jucat alături de actori celebri precum Armand Assante și Răzvan Vasilescu.

Filmul „Libertate”, produs de Oana Bujgoi Giurgiu şi Tudor Giurgiu, a fost ales „Cel mai bun lungmetraj” la Gala Premiilor GOPO 2024, care recompensează realizările cinematografiei din România. „Libertate” a fost desemnat „Cel mai bun lungmetraj”, cu 10 statuete în total, la ediția cu numărul 18 a „Oscarurilor românești”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *