Oferta uluitoare pentru găzduirea SuperBowl-ului din rugby! Suma se ridică la aproape un miliard de euro

Oferta uluitoare pentru găzduirea SuperBowl-ului din rugby! Suma se ridică la aproape un miliard de euro

Qatar vrea să organizeze din doi în doi ani finala viitoarei Ligi a Națiunilor la rugby. Statul care a găzduit Cupa Mondială din 2022 a făcut o ofertă colosală de 950 de milioane de euro pentru a organiza finala competiției al cărui start este programat începând cu 2026.

Oferta uluitoare pentru găzduirea SuperBowl-ului din rugby! Suma se ridică la aproape un miliard de euro

Qatar vrea să profite la maximum de stadioanele pe care le-a construit pentru Campionatul Mondial 2022. Statul situat în Orientul Mijlociu a pus pe masă suma 800 de milioane de lire sterline (950 de milioane de euro) pentru a găzdui finala Ligii Națiunilor la rugby.

World Rugby a anunțat că cea mai nouă competiție din rugby va bifa prima ediție în 2026. Qatar își propune să găzduiască primele 4 ediții ale competiției pe o perioadă de opt ani. Astfel, statul din zona Golfului Persic ar urma să găzduiască finala Ligii Națiunilor o dată la doi ani.

Qatar are toate șansele pentru a obține dreptul de a găzdui finala viitoarei competiții din rugby și, în colaborare cu agenţia de marketing şi de drepturi sportive Pitch International, a pus pe masă o sumă uluitoare: 950 de milioane de euro.

Federațiile de Rugby ar putea fi ademenite de suma astronomică oferită de Qatar, mai ales că o mulțime dintre acestea se află în dificultate din punct de vedere financiar, potrivit celor de la Le Figaro.

Ce reprezintă finala Ligii Națiunilor la rugby

Finala Ligii Națiunilor propune un turneu al echipelor celor 6 Națiuni în emisfera sudică în timpul verii înaintea primirii naţiunilor sudice în Europa în toamnă, notează news.ro. Cele 6 echipe din turneu, cele 4 echipe din Rugby Championship (Noua Zeelandă, Africa de Sud, Australia şi Argentina), dar şi două naţiuni invitate (Japonia şi, probabil, Fiji) se vor înfrunta între ele.

Finala Ligii Națiunilor ar urma să se desfășoare pe parcursul a 3 zile. Astfel, echipa europeană cel mai bine clasată din cele şase meciuri ar urma să se dueleze cu echipa cel mai bine clasată din emisfera sudică pentru a decide câștigătoarea competiției.

Tiparul va fi urmat de până la cea de-a șasea echipă. În concluzie, nu mai puțin de 6 meciuri ar urma să aibă loc pe parcursul a doar 3 zile. Meciurile de foc ar urma să aibă loc pe cele 7 stadioane din Doha construite pentru Cupa Mondială de Fotbal.

Inclusiv celebrul Stadion Lusail, cel mai mare din Orientul Mijlociu, pe care s-a jucat finala Cupei Mondiale de Fotbal dintre Argentina și Franța, ar urma să fie pus la dispoziție pentru finala Ligii Națiunilor la rugby.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *