Olaf Scholz s-a vindecat de COVID după două zile şi va pleca într-o vacanţă de Crăciun

Olaf Scholz s-a vindecat de COVID după două zile şi va pleca într-o vacanţă de Crăciun

Cancelarul german Olaf Scholz a ieșit negativ la testul COVID-19 şi îşi va lua o perioadă de timp liber pentru a călători cu soţia lui pe durata vacanţei de Crăciun, a anunţat miercuri, 20 decembrie, purtătorul său de cuvânt, citat de DPA, scrie Agerpres.

Scholz va pleca în vacanță alături de soţia sa, Britta Ernst, dar destinaţia nu va fi anunţată până la întoarcerea lor în ţară, a precizat Steggen Hebestreit, purtător de cuvânt.

Liderul german, în vârstă de 65 de ani, a participat prin teleconferinţă în această dimineaţă la ultima şedinţă a cabinetului său din acest an şi apoi a ieșit negativ la un test de coronavirus. „A avut doar simptome foarte uşoare în tot acest timp”, a adăugat purtătorul său de cuvânt.

Olaf Scholz a anunţat în urmă cu două zile, pe 18 decembrie, că a fost testat pozitiv cu COVID-19 și vizita prim-ministrului slovac, Robert Fico, programată pentru marţi, 19 decembrie, la Berlin, a fost anulată.

Cancelarul ar trebui să se întoarcă la timp în Germania pentru a susţine discursul său de Anul Nou.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *