OMS avertizează că o „catastrofă de sănătate publică” este iminentă în Fâșia Gaza

OMS avertizează că o „catastrofă de sănătate publică” este iminentă în Fâșia Gaza

Avertismentul transmis marți, 31 octombrie, de purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Christian Lindmeier, vine în contextul în care Fâșia Gaza se confruntă cu supraaglomerarea, deplasarea în masă a populației și probleme ale infrastructurii, relatează Reuters și Sky News.

Reprezentantul OMS a vorbit despre riscul deceselor în rândul civililor care nu are legătură directă cu bombardamentele lansate de Israel.

„Este o catastrofă iminentă de sănătate publică profilată odată cu strămutările în masă, suprapopularea, deteriorarea infrastructurii de apă și de canalizare”, a declarat Lindmeier în cadrul unei conferințe de presă.

Prezent la aceeași conferință, un purtător de cuvânt al UNICEF, James Elder, a avertizat asupra riscului de deces al copiilor din cauza deshidratării, în condițiile în care sunt disponibile doar 5% din rezervele normale de apă.

„Decesele copiilor din cauza deshidratării, în special decesele sugarilor, reprezintă o amenințare tot mai mare”, a afirmat James Elder, precizând și că minorii se îmbolnăvesc din cauza consumului de apă sărată.

Oamenii din Fâșia Gaza au nevoie combustibil, alimente și apă potabilă, iar în weekend mii de persoane au pătruns în depozitele aparținând agenției ONU pentru refugiații palestinieni pentru a lua bunuri de bază.

Până acum, peste 170 de camioane cu provizii au intrat în enclavă pe la frontiera Rafah cu Egiptul, potrivit datelor anunțate marți de COGAT, agenția de legătură militară a Israelului cu palestinienii.

După atacul Hamas din 7 octombrie, Israelul a impus un asediul total asupra Fâșiei Gaza, interzicând, printre altele, intrarea combustibilului necesar pentru alimentarea generatoarelor de urgență pentru spitale și locuințe, de teamă că acesta va fi luat de Hamas.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *