Operațiile de cezariană la care sunt supuse femeile din Gaza se fac fără anestezie și la lumina telefoanelor mobile, spune o organizație umanitară

Operațiile de cezariană la care sunt supuse femeile din Gaza se fac fără anestezie și la lumina telefoanelor mobile, spune o organizație umanitară

Femeile din Fâșia Gaza sunt obligate să nască fără anestezie și să fie supuse operațiilor de cezarienă în timp ce sunt treze și fără a li se administra analgezice, pe fondul bombardamentelor israeliene intense asupra Fâșiei Gaza, avertizează organizația umanitară internațională ActionAid, potrivit Sky News.

Într-un comunicat de presă, organizația s-a declarat „foarte îngrijorată“ de lipsa apei potabile și de „deteriorarea gravă a condițiilor de trai” în întreaga enclavă asediată.

ActionAid precizează că ajutoarele care intră în Gaza „abia dacă vor atinge marginile” crizei umanitare care se derulează.

Organizația a descris situația spitalelor din nordul enclavei ca fiind „precară”, spitalele Al-Quds și Al-Shifa neprimind niciun fel de ajutoare din cauza ostilităților în desfășurarea.

„Haosul și oroarea dezlănțuite în Gaza afectează femeile în moduri devastatoare”, a declarat Soraida Hussein-Sabbah, o expertă din Ramallah (Cisiordania) în probleme de gen și advocacy.

„Condițiile din spitale sunt periculoase, cezarienele și operațiile chirurgicale majore sunt efectuate doar cu lumina lanternei de la telefon, în timp ce se întreprind proceduri medicale complexe, iar bombele cad în jurul unităților medicale”, a adăugat ea.

„În fiecare zi auzim de medici care aduc pe lume copiii unor femei care mor în timp ce nasc. Este catastrofal”, a mai spus Soraida Hussein-Sabbah.

Aproximativ 50.000 de femei însărcinate se află în prezent în Fâșia Gaza, iar 160 de copii se nasc zilnic.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT desfășurarea războiului dintre Hamas și Israel

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *