Opozantul rus Mihail Hodorkovski cere Occidentului să nu recunoască rezultatul prezidențialelor. „E vorba de recunoaşterea legitimităţii lui Putin”

Opozantul rus Mihail Hodorkovski cere Occidentului să nu recunoască rezultatul prezidențialelor. „E vorba de recunoaşterea legitimităţii lui Putin”

Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski, opozant al Kremlinului aflat în exil, a făcut apel la guvernele occidentale să nu recunoască victoria lui Vladimir Putin în alegerile prezidențiale, relatează AFP, citată de News.ro.

„Este vorba, de-acum, despre recunoaşterea publică a legitimităţii lui Vladimir Putin. (…) Aşteptăm mult de la societatea occidentală, căreia îi cerem să se întoarcă spre guverne pentru a le cere să nu recunoască legitimitatea lui Putin. (…) Atunci când şefii de stat şi de guverne occidentali îi strâng mâna lui Putin este vorba despre o legitimare foarte puternică a domnului Putin în ţara sa”, a declarat, luni, Hodorkovski, în timpul unui eveniment organizat de centrul de reflecţie Center for Liberal Modernity, din Berlin.

Opozantul rus s-a întâlnit duminică, în ultima zi a scrutinului prezidențial, cu văduva lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, care a participat la protestul „Prânz împotriva lui Putin”, stând la coadă la orele amiezii alături de mulți alți ruși în fața Ambasadei ruse din capitala germană, pentru a-și exprima simbolic dezaprobarea față de liderul de la Kremlin.

Hodorkovski spune că diverse curente de opoziţie sunt de acord asupra „problemelor esenţiale” din Rusia.

Noi nu-l mai vrem pe Putin la putere şi vrem să clarificăm lucrurile prin alegeri cinstite şi transparente”, a adăugat el.

Și Iulia Navalnaia a cerut Occidentului să nu recunoască legitimitatea rezultatului alegerilor din Rusia, apel pe care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, l-a catalogat drept „absurd”, afirmând că văduva lui Navalnîi „aparține din ce în ce mai mult taberei acelor oameni care își pierd rădăcinile, pierd legăturile cu patria lor, pierd înțelegerea patriei lor și încetează să mai simtă pulsul țării lor”.

Mihail Hodorkovski este un fost magnat al petrolului, care a executat zece ani de închisoare, la începutul anilor 2000, după ce i s-a opus lui Vladimir Putin. El a fost grațiat și eliberat de președintele rus, apoi a fugit la Londra, unde finanțează acum platforme de opoziţie.

Conform rezultatelor anunțate de Moscova, Vladimir Putin a obținut aproape 88% dintre voturile exprimate la scrutinul desfășurat timp de trei zile, ceea ce îi asigură un nou mandat de șase ani la Kremlin.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *