O piesă trap cu mesaj feminist – antiviolență domestică, antiagresivitate masculină în general – a umplut spațiul virtual de „dezbateri”. E plăcut să porți controverse de weekend, mai animă grupurile din jurul grătarului, dar s-a ajuns un pic cam prea departe cu ignoranța.
Erika Isac a scos o piesă, „Macarena”, cu mesaj surprinzător într-un ocean ultrasexist de trap, rap, manele. Femeile nu mai sunt „zdrențe”, asta e revoluția, iar mișcarea a prins: numărul 1 în trenduri cu mesaj feminist! Versurile sună cam așa:
„Cum să vorbești urât? Erika, ești domnișoară!”Ia-te-n gură cu mine ca să vezi cât sunt de doamnăFemeia nu înjură, nu se bate, nu se f..eFemeia tre’ să calce, și să spele și s-ajute„Dacă nu erau bărbații, cine vă proteja?”„Să ne protejeze de cine?, exact în p… mea”
Mesaj corect livrat în carcasă de limbaj trap bine concepută. De la ce s-au luat atunci atâtea detașamente de români, de unde atâta ceartă? Sunt mai multe categorii de indignări. Am ales doar câteva.
Mai întâi n-au fost „Mirel din Turnu Măgurele”, ci, să le zicem, „Iustinel din Centru Vechi” și „Marius, IT-ist din Pipera”. Ăștia-s bărbații care n-au auzit de mișcarea deja mai veche de un secol și pe meleagurile astea numită feminism. Ei se indignează doar când „e prea exagerat”, adică atunci când o fată vorbește ca un băiat de cartier.
Apoi, a fost categoria de denunțători care urlă ridicol „s-a copiat!”. De ce e piesa copiată după diverse trupe latino-americane, dincolo de folosirea evidentă a unor acorduri tip „Macarena”? Păi, pentru că așa funcționează cultura populară și cultura în general: imitație, clonare prin meme culturale. Important aici e mesajul: și trebuie reținut un mesaj cât de cât progresist, ceva mai lucid decât văicăreli de prințese și grohăieli de pești, s-a auzit deodată din telefoane.
O altă indignare: e totul marketing, e pentru vânzări! Păi da, nimeni n-a zis că a căzut capitalismul și nu mai funcționează treaba cu profit și consum. Problema e alta: de ce industria de marketing și publicitate românească e atât de bătută în cap încât i-a luat vreo 20 de ani să se prindă că un mesaj din ăsta „prinde” într-o țară unde violența femeilor e pe culmi? Casele de discuri și publicitarii sunt mai conservatori decât politicienii români. Nu merg decât pe ce e foarte sigur: iar macho-ismul și sexismul au fost și rămân sigure, după capul lor. Se vede, de altfel, și din clipul Erikăi – se putea mult mai bine. Însă noi generații sensibile la teme feministe vor să iasă din înțepeneala tristă a raperului cu două dansatoare în spate. Deci problema nu e de ce a apărut Erika Isac acum, ci de ce abia acum?
Provincialismul insuportabil al dezbaterii, în care unii pare că nici n-au consumat film și muzică până acum cât să vadă că temele feministe sunt comercializate până și de-alde Netflix sau telenovele spaniole și turcești, vine și din faptul că în ultimii 10 ani, totul s-a românizat. Se ascultă mai puțină muzică de afară, se preferă adaptările românești. Filmele sunt consumate de preadolescenți doar cu dublaj sau doar adaptări românești după telenovele cu franciză. Și atunci, sigur că mare parte din consumatorii de showbiz se miră când se mai produce câte o mică schimbare de paradigmă, cum e aceea a femeilor cu mesaj antibărbați pe ritmuri gangsta.
De ce atâta întârziere? Abia aici e vestea tristă. Feminismul comercial a găsit o nișă tocmai pentru că a început să fie înjurat public mai abitir de tot soiul de coalizați pentru familie, luptători cu ocultele LGBT & feministe. Deci, culmea, apariția Erikăi Isac ne indică un spațiu public și administrativ violent antifemei, cu drepturi puține, cu ambiții de suprimat și alte drepturi.
O problemă mai interesantă e aceea a „clasismului”. Cu alte cuvinte, de ce cântă Erika cu dispreț despre „Mirel din Turnu Măgurele”, un soi de prototip al claselor de jos. Clasismul e în floare în România de 30 de ani, s-a râs de Dorel instalatorul până am rămas fără instalatori. Dar acest Mirel nu e clasa lucrătorilor, el e provincia sufocantă, de două ori mai sufocantă pentru femei decât în centrul urban mare. Astea-s realități, nu interpretări. Când aud Mirel nu văd muncitor, văd mai curând adolescentul care cheltuie banii de la părinți la pariuri. Acel Mirel lumpenizat și izolat e o problemă. Pe care, da, trebuie să o rezolve altcineva decât Erika.
Așa că e bine că Erika Isac ne-a aruncat în discuții de acest fel. Mai uităm de facturi și rate și mai și dezbatem o problemă reală, că femeile o duc rău și din cauza bărbaților, pe lângă problemele care apar indiferent de sex. E bine că industria care o promovează s-a prins, în sfârșit, că e o pâine de mâncat și din feminism. A avut loc o reglare de modă benefică.
Arta pop e și asta, problema nu e că pe streaminguri sau pe rețele ai și mesaj feminist, problema e că dominant e în continuare un ghem de sexisme, rasisme și alte „isme” ultraconservatoare care vând mai bine decât drepturile pentru femei. Aici e problema subtilă a rafturilor pop de retorici diverse. Erika a apărut din nevoia unui raft de „feminism”. E foarte bine că a apărut. Suntem foarte la început, din păcate. Iar revoluțiile nu se petrec pe YouTube. Schimbarea începe atunci când descurajăm complet sexismele, când nu mai lăsăm un discurs precum cel din „Macarena” să pară o nișă exotică.
