Orban: OUG pe comasarea alegerilor, adoptată noaptea ca hoţii: depun plângere împotriva miniştrilor care au contrasemnat-o

Orban: OUG pe comasarea alegerilor, adoptată noaptea ca hoţii: depun plângere împotriva miniştrilor care au contrasemnat-o

„Această ordonanţă de urgenţă a fost adoptată aproape noaptea ca hoţii, aşa cum a fost o adoptată Ordonanţa 13. Vreau să readuc aminte telespectatorilor care ne urmăresc că această ordonanţă de urgenţă a fost aprobată vineri, 8 martie, la orele 18,00, când vineri se ştie foarte clar că oamenii, după o săptămână de muncă, foarte mulţi dintre ei au un program, se duc cu prietenii, petrec timpul într-un mod plăcut şi nu urmăresc fenomenul public. Era şi 8 martie când, evident, toate doamnele şi domnişoarele, sau majoritatea lor, evident petreceau Ziua femeii. (…) Deci este ceva”, a afirmat Ludovic Orban duminică, la un post Tv, întrebat în legătură cu ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, adoptată vineri de Guvern.„Au adoptat o ordonanţă de urgenţă care stabileşte data alegerilor locale cu trei luni înainte de data respectivă, elimină obligaţia de a da hotărârea de guvern pentru stabilirea datei alegerilor locale, pentru că, în mod normal, dacă vă uitaţi în istorie, veţi vedea că, şi conform legii, data alegerilor locale era stabilită prin hotărâre de guvern, cu un termen limită, înainte de data respectivă. Deci nu mai au obligaţia de a emite o Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor locale pentru că au inclus în ordonanţa de urgenţă textul respectiv. De ce au făcut lucrul respectiv, ca să nu putem ataca în instanţă, în contencios administrativ. Pentru că o ordonanţă de urgenţă nu poate fi atacată la Curtea Constituţională decât de o singură instituţie, respectiv Avocatul Poporului. Spre deosebire de legi care pot fi atacate şi de grupurile parlamentare”, a explicat Ludovic Orban.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *