Desființarea Gărzii Forestiere Naționale (GFN) și a Agenției pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) și subordonarea politică totală a instituțiilor cu rol de reglementare, respectiv control din domeniul mediului (Agenția pentru Protecția Mediului, respectiv Garda Națională de Mediu). Asta prevede un proiect de ordonanță de urgență al Guvernului Ciolacu, care, oficial, nu a fost pus (încă), în consultare publică, dar a început să circule, ieri (joi), pe surse (în câteva ore mi-a fost transmis, voluntar, din mai multe surse din zone diferite – ministeriale, parlamentare, activiști de mediu, respectiv instituții vizate – semn că, pe bună dreptate, a produs rumoare și revoltă).
Practic, adoptarea unei astfel de ordonanțe de urgență ne-ar întoarce cu cel puțin 15 ani în urmă în ceea ce înseamnă protecția mediului, anulând ce s-a câștigat, cu greu și doar parțial, prin integrarea în UE și prin presiunile civice.
Vorbim despre eliberarea avizelor și autorizațiilor de mediu, administrarea și planurile de management ale tuturor ariilor naturale protejate, controlul pentru sancționarea distrugerilor de mediu, implicit aplicarea (neaplicarea) sancțiunilor contravenționale și/sau penale, respectiv tragerea la răspundere administrativă ori prin trimiterea în judecată a celor responsabili vor depinde, exclusiv, de „pixul” (semnăturile) unor persoane numite politic (secretari sau subsecretari de stat), care pot fi schimbate și de mai multe ori pe zi, dacă nu se conformează comenzilor primite.
Ce prevede „OUG 13 pentru Mediu”
Ce scrie în nota de prezentare: „Prin proiectul de OUG se instituie un corp unic de control și o autoritate unică de implementare și monitorizare în domeniul mediului, apelor și pădurilor, la nivel regional.
Ca urmare se desființează ANPM și instituțiile din subordine (1+41), ANANP (1), GNM(1) și GFN cu instituțiile din subordine (1+9), deci un nr. total de 54 instituții și se înființează 8 Autorități Regionale de Mediu și 8 Gărzi Regionale de Mediu.
Instituțiile care se desființează erau conduse de un număr de 4 secretari de stat și 7 subsecretari de stat. Prin înființarea celor 16 instituții se crează (sic!) un număr de 16 secretari de stat (sau subsecretari de stat)”.
Agențiile regionale de mediu, garantat subordonate politic
ANPM (Agenția Națională pentru Protecția Mediului) este instituția autorității centrale (minister) cu rol de coordonare a reglementărilor și elaborării politicilor de mediu. Conducerea centrală este politică (un președinte cu rang de secretar de stat și un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat), dar majoritatea actelor și procedurilor (avize, autorizații, evaluări ale impactului asupra mediului ș.a.m.d.) sunt emise/derulate de agențiile județene (41 + București). Inițial, ANPM a avut în subordine agenții regionale, structura cu agenții județene fiind introdusă de Victor Ponta, în 2012.
Chiar dacă sunt numiți de președintele ANPM (prin decizii care pot fi influențate politic), directorii executivi ai agențiilor județene au statut de funcționari publici (și trebuie să îndeplinească aceste condiții la numire, măcar formal), drept pentru care sunt mai greu de înlăturat. Există inclusiv cazuri în care directori destituiți au contestat deciziile și au câștigat în justiție. Această relativă autonomie a directorilor agențiilor județene are avantaje și dezavantaje. E foarte greu să scapi de un director incompetent și/sau care răspunde la comenzi politice, dar și oferă șansa unor directori competenți și dedicați să-și facă munca onest și să reziste presiunilor.
Presiunile la nivel local (din partea președinților de consilii județene, primari etc.) cresc când „culoarea politică” locală coincide cu cea de la nivel guvernamental, dar scad când nu coincide. Experiența oferă exemple din ambele categorii – directori aflați permanent în poziția ghiocel ori directori care și-au făcut treaba și au rezistat presiunilor politice – nu vă gândiți doar la exemplele negative; cum e normal, acestea sunt cele mai mediatizate și notorii, dar e greșit să generalizăm. De altfel, chiar intenția acestei OUG arată că, așa firavă cum este, autonomia agențiilor județene a deranjat la nivel central (dar și baroni și baronași locali).
În contrapondere, înființarea unor Autorități Regionale conduse de secretari sau subsecretari de stat (care pot fi schimbați de la o oră la alta, în funcție de câte ediții ale Monitorului Oficial apar într-o zi), cum prevede proiectul de OUG, oferă „garanția” fără echivoc a subordonării politice și, atenție, a subordonării față de conducerea centrală.
E o falsă regionalizare (că nu oferă autonomie structurilor regionale, ci le subordonează centrului, exact contrar principiilor descentralizării) și impune un supracontrol politic (orice frondă sau mișcare în front a șefului poate duce la eliberarea din funcție).
ANANP, doar ce a fost înființată în 2016, că e și desființată
ANANP (Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate) a fost înființată prin Legea nr. 95/2016, de către Guvernul Cioloș, pentru a asigura administrarea ariilor naturale protejate din România – parcuri naționale, parcuri naturale, situri Natura 2000, diferite tipuri de rezervații – care acoperă ceva mai mult de 20% din suprafața țării (cu obiectiv european asumat de a ajunge la 30%).
Înființarea unei astfel de agenții a fost întârziată cu… 9 ani (câți au trecut de la adoptarea OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, care a impus necesitatea înființării ei) și doar în urma a numeroase solicitări și presiuni civice, dar și de la nivel european. Instituții similare există în majoritatea țărilor europene, cu autonomie extinsă față de executiv.
Operaționalizarea reală a ANANP a fost amânată și după 2017, și a fost subfinanțată. În 2018, un președinte al ANANP, George Fazacaș, a făcut „greșeala” să notifice Romsilva, legat de încălcarea obligațiilor contractuale (nerealizarea planului de management) pentru administrarea Parcului Național Semenic – Cheile Carașului. Asta a dus la înlocuirea lui de către prim-ministrul Viorica Dăncilă, chiar dacă fusese numit în funcție de doar câteva luni de același prim-ministru!
În locul lui a fost numită Adi Croitoru, care a executat cam toate ordinele venite pe linie politică – a susținut eliminarea custozilor din ariile protejate (măsură legislativă declarată neconstituțională, dar, din păcate, după ce a produs efecte), a pus frână aplicării hărților INSPIRE (care stabilesc limitele ariilor naturale protejate), a susținut mai toate proiectele cu impact major asupra mediului din arii naturale protejate, chiar și atunci când au existat hotărâri judecătorești definitive legate de ilegalitatea avizelor și/sau autorizațiilor.
După eliberarea din funcție, și-a făcut firmă de expertiză de mediu, să mai dreneze din banii publici destinați diferitelor studii de impact și/sau din proiecte europene. E exemplu de manual pentru revolving doors (mecanism de lobby prin care demnitari și/sau alte persoane care au deținut funcții publice importante sunt recompensate, ulterior, cu salarii și/sau contracte generoase pentru serviciile aduse în timpul exercitării funcției publice – n.a.). Evident, Romsilva a continuat să administreze Parcul Național Semenic – Cheile Carașului fără plan de management, chiar dacă, legal, ar fi trebuit reziliat contractul în termen de 30 de zile de la notificarea care l-a costat funcția pe fostul președinte ANANP George Fazacaș.
Faptul că ANANP nu și-a îndeplinit, încă, misiunea și rolul pentru care a fost înființată, din cauza subfinanțării iresponsabile (culmea, când am făcut demersuri, în fosta calitate de senator, pentru suplimentarea bugetului ANANP, Adi Croitoru a fost printre cei care le-au pus frână) și suprapolitizarea, nu este însă un motiv pentru desființarea ANAP, ci pentru modificări legislative care să-i asigure o autonomie ridicată și un buget realist de funcționare. Mai mult, acest caz arată unde poate duce subordonarea politică a unor agenții ori autorități, model pe care OUG în discuție intenționează să-l extindă și să-l generalizeze.
Garda Forestieră Națională, înființată în urma protestelor civice din mai 2015
Gărzile Forestiere (regionale) au fost înființate de Guvernul Ponta prin OUG 32/2015 (prin reorganizarea inspectoratelor silvice teritoriale pentru controlul aplicării regimului silvic în 9 gărzi regionale), în iunie 2015, în urma protestelor civice de amploare față de tăierile ilegale de păduri, care au scos zeci de mii de oameni în stradă în orașele România și din diaspora.
Pentru a menține un control politic central, o lege pentru înființarea Gărzii Forestiere Naționale (GFN) a fost amânată mai mulți ani și nu au fost realizate evaluările de integritate ale inspectorilor gărzilor forestiere regionale (așa cum prevedea OUG 32/2015). Legea de adoptare a OUG 32/2015 s-a votat doar în septembrie 2018, dar nici de această dată nu s-a operaționalizat, efectiv, GFN.
Culpa guvernelor succesive a fost folosită de Ludovic Orban și de ministrul mediului, apelor și pădurilor Costel Alexe, la începutul anului 2019, pentru a justifica desființarea oficială a GFN și trecerea gărzilor regionale sub controlul direct al ministrului ori, prin delegare, a unui secretar de stat, prin OUG 88/2019. Legea de adoptare a OUG 88/2019 a fost respinsă însă în Parlament.
Însă PSD a votat atunci pentru respingere nu neapărat din convingere că ar fi necesară GFN, ci, în special, pentru că avea ocazia să trântească o ordonanță de urgență a Guvernului Orban (USR asumând și susținând public și în Parlament respingerea). Evident, și pentru a bloca Guvernul PNL să preia controlul gărzilor regionale (care ar fi trecut, cel mai probabil, sub comanda secretarului de stat Gelu Puiu, promovat în funcție la influența lui Gheorghe Flutur, și care a părăsit, ulterior, postul în urma unei investigații Recorder, care a prezentat șantajul efectuat pentru a înlătura șefi incomozi din direcțiile silvice).
În cele din urmă, doar prin OUG 77/2021 a Guvernului Cîțu a fost înființată Garda Forestieră Națională și doar prin HG 46/ ianuarie 2023 a fost operaționalizată, în aceeași lună fiind numit și primul inspector general, în persoana lui Porszolt Levente, apropiat al fostului ministru al mediului, Tanczos Barna (și care a eliberat funcția după ieșirea UDMR de la guvernare). Din luna iunie, interimatul e asigurat de Eugen Gioancă (Gioancă a ajuns senator PSD de Dolj, în iunie 2019, când i-a luat locul lui Claudiu Manda, devenit europarlamentar, apoi a trecut la PNL, în februarie 2020).
La fel ca în cazul ANANP, soluția nu e absorbția GFN în Garda de Mediu și extinderea nivelului de control și subordonarea politică și la nivel regional. Prin această măsură, situația va fi chiar și mai gravă decât înainte de 2015, când existau inspectoratelor silvice județene cu rol de control!
Harta influențelor politice. Ce „regiuni” inventează OUG
Garda Națională de Mediu funcționează în baza HG 1005/2012, fiind condusă de un comisar general, cu rang de secretar de stat și trei adjuncți (subsecretari de stat). Comisariatul General al GNM are în subordine 41 de comisariate judeţene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, organizate ca structuri fără personalitate juridică, la nivel de serviciu.
Cele 8 Gărzi Regionale de Mediu, care ar urma să fie înființare prin noua OUG, ar extinde, de asemenea, controlul politic de la nivel central la nivel regional, cu aceleași consecințe precum cele analizate în cazul ANPM: mai puțină autonomie, mai multă dependență și control politic, pseudo-regionalizare.
De altfel, și „regionalizarea” – mai exact modul de împărțire a căprăriilor pentru Autoritățile Regionale de Mediu și Gărzile Forestiere de Mediu – merită o discuție. Împărțirea arată astfel:
GRM, respectiv ARM Suceava: cu județele: Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Harghita
GRM, respectiv ARM Bacău: Bacău, Covasna, Vaslui, Vrancea, Galați
GRM, respectiv ARM Ploiești: Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila
GRM, respectiv ARM București: Municipiul Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Ilfov, Giurgiu, Ialomiţa, Tulcea, Teleorman
GRM, respectiv ARM Râmnicu Vâlcea: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea
GRM, respectiv ARM Brașov: Braşov, Mureş, Sibiu, Bistriţa-Năsăud
GRM, respectiv ARM Oradea: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş
GRM, respectiv ARM Cluj: Alba, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj.
Pur și simplu NU există nicio logică în această împărțire. Nu are legătură cu împărțirea regiunilor de dezvoltare ale României (în număr de 8, de asemenea), nici cu structura regională actuală a Gărzilor Forestiere regionale, nici cu fosta împărțire regională a agențiilor pentru protecția mediului. Cazurile Suceava, Oradea ori Râmnicu Vâlcea (cel puțin) arată că, de fapt, ceea ce a contat este influența politică a unor lideri locali, nu vreo logică de eficientizare (dacă tot faci 8 gărzi și autorități permanente, măcar fă-le în oglindă cu regiunile de dezvoltare, să le dai șansa să aplice și să acceseze fonduri naționale ori, mai ales, europene, în diferite proiecte; sau gândiți-vă că proiecte finanțate la nivelul regiunilor de dezvoltare vor avea nevoie de avize ori autorizații de la două agenții regionale diferite!).
Regiunile „de mediu” vs regiunile de dezvoltare
Bihorul „părăsește” Regiunea Nord-Vest și primește în subordine toată județele din Regiunea Vest. Harghita e lipită județelor de peste munți, din Moldova. Regiunea Nord-Est e făcută praf, o parte trece la Suceava, alta la Bacău. Bacău, care primește cadou și Covasna. Brașovul, adică Centrul, mai rămâne doar cu Mureș și Sibiu, după ce Alba e mutată la Cluj, iar Harghita și Covasna – peste munți, dar primește drept compensare Bistrița-Năsăud. Clujul (Nord-Vestul din care se taie Bihor și Bistrița-Năsăud) se alege cu Alba. Haos. Și nu doar pentru că nu există logică ori coordonare cu regiunile de dezvoltare, ci, pur și simplu, pentru că infrastructura rutieră ori feroviară, va face un iad din colaborarea între structurile agențiilor și gărzilor regionale.
De fapt, tocmai această structură (determinată de actuala distribuție de putere în partidele de guvernare) dezvăluie intenția clară de subordonare politică a reglementării, respectiv controlului de mediu.
Concluzii și scopul „OUG 13 pentru Mediu”
O regionalizare a agențiilor de mediu, respectiv a instituțiilor cu rol de control, în oglindă cu regiunile de dezvoltare ar fi un pas înainte. Dar nu la asta se referă acest proiect de OUG. Regionalizarea nu înseamnă mai mult control politic central, ci mai puțin. Adică descentralizare.
E ilar că în proiectul pus în circulație nu e stabilit dacă persoanele din conducerea autorităților, respectiv gărzilor regionale de mediu vor avea rang de secretar de stat ori de subsecretar de stat. Pe de o parte, să desființezi 4 posturi de secretari de stat pentru a înființa alte 16 e evident că „nu dă bine”, într-un moment în care în spațiul public se promovează ideea austerității guvernamentale. Dar, pe de altă parte, cei care au scris proiectul de OUG par să fie totuși conștienți că nu pot coborî nivelul de decizie a reglementării și controlului de mediu la nivel de subsecretar de stat. Adjuncții ce rang vor avea? Că dacă nu au și ei rang de subsecretar de stat riscă să blocheze respectivele instituții și prin simplu fapt că dacă n-ar avea drept de semnătură ori să îndeplinească alte atribuții procedurale. Și câți adjuncți vor fi, ținând cont de comasările preconizate?
Poate pare doar o figură de stil, dar nu e. Ordonanța asta de urgență e un „OUG 13 pentru Mediu”. Pentru că anulează toți micii pași înainte făcuți după integrarea europeană și în urma unor implicări civice de durată. Toți acei pași care au făcut ca multe proiecte iresponsabile, cu impact distructiv uriaș pentru mediu, dar cu profituri de milioane, zeci și sute de milioane de euro pentru rețelele clientelare, să fie puse în așteptare.
Practic, tot ce înseamnă aviz ori autorizație de mediu va sta în pixul unor persoane ale căror competențe (și dependențe) sunt strict pe linie de partid. Și, nu-i așa, în politica autohtonă sunt promovați și susținuți în funcții de mare responsabilitate doar superspecialiști, mari caractere, cu coloane vertebrale fără cusur, spirite vizionare…
Și degeaba s-au introdus, cu greu, sancțiuni pentru stoparea tăierilor ilegale de păduri ori, cu chiu, cu vai, s-a operaționalizat măcar o parte din ce ar trebui să fie SUMAL 2.0. Cine să mai folosească și să aplice aceste instrumente? Comisarii șefi care pot fi schimbați de la o zi la alta dacă deranjează afacerile vreunui șef? Să ne mirăm apoi, că mergem la pădure, dar nu găsim pădurea, chit că în actele oficiale ni se spune că pădurea e acolo, nici vorbă să fi dispărut, avem noi iluzii optice… Poate, în ceasul al 13-lea, Guvernul se va răzgândi și va renunța la aberația asta. Ori, poate, trebuie convins să renunțe, ca și alte guverne, în alte ocazii.
*Mihai Goțiu este activist în zona de mediu și fost senator USR
