Pacient mâncat de viermi, într-un spital din București. Medicii spun că nu au materiale, conducerea neagă – FOTO

Pacient mâncat de viermi, într-un spital din București. Medicii spun că nu au materiale, conducerea neagă – FOTO

Un pacient neglijat a stat cu același bandaj la picior 10 zile. Acestea sunt acuzațiile unui cadru medical de la Spitalul de Psihiatrie Obregia, din Capitală. Din cauza crizei de materiale medicale și a numărului redus de personal, pacientul a făcut viermi la plăgile de la picioare. Acesta nici nu ar fi fost verificat corespunzător.

Cazul șocant a avut loc din timpul pandemiei, când spitalele erau copleșite de focare și de sutele de pacienții de Covid-19. Managerul Spitalului Obgeria se apără și spune că pacientul a venit destul de târziu la spital. 

“Pacientul care si-a neglijat plaga a fost ingrijit in spital probabil si a plecat la domiciliu cu plaga curata. Nu sunt probleme deloc. Spitalul functioneaza conform parametrilor normali. Toate cabinetele din ambulatoriu sunt dotate conform ordinului Ministerului Sanatatii. Materiale sanitare lipsa nu sunt si n-am avut derapaje”, spune managerul Spitalului Obregia, Adrian Țîbîrnă.

Medicul care a publicat imaginile șocante spune că situația nu s-a schimbat deloc nici acum și, în continuare, pacienții sunt trimiși la Spitalul Bagdasar de alături, din cauza lipsei acute de materiale sanitare. 

Asistentul medical care a agresat sexual o pacientă minoră a fost arestat preventiv. Cazul a fost sesizat pe 3 mai

Pacientul cu răni grave și cu viermi la picioare a fost în cele din urmă îngrijit și s-a vindecat. Medicul care a sesizat cazul se plânge că niciun coleg al său nu a fost tras la răspundere. De cealaltă parte, conducerea spune că acuzațiile vin de la un angajat-problemă. 

“Scrie doar minciuni. O colega care special face niste lucruri, sa zic asa… Denigreaza imaginea spitalului si nu e prima data cand o face”, mai spune managerul spitalului.

Mai mult, o echipă a Direcției de Sănătate Publică a făcut verificări și a stabilit că medicii nu duc lipsă de nimic. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *