Nereguli grave descoperite de ANPC în Piața Astra din Brașov. S-au dat amenzi de 114.000 de lei și 4 firme au fost închise temporar

Nereguli grave descoperite de ANPC în Piața Astra din Brașov. S-au dat amenzi de 114.000 de lei și 4 firme au fost închise temporar

”Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a verificat, în data de 02.11.2023, 15 operatori economici care activează în domeniul comerţului cu produse alimentare, precum şi a unui magazin chinezesc din Piaţa Astra, din Braşov”, anunţă, vineri, ANPC, într-un comunicat de presă. Potrivit comunicatului, în…

Citeste mai mult
Bătaia de joc cu certificatele pentru persoane cu handicap ireversibil a luat sfârșit. Documentul se acordă o singură dată și este permanent

Bătaia de joc cu certificatele pentru persoane cu handicap ireversibil a luat sfârșit. Documentul se acordă o singură dată și este permanent

Legea mai prevede că în următoarele trei luni, autorităţile publice au obligaţia să elaboreze criteriile de evaluare şi încadrare în grad de handicap, dar şi lista afecţiunilor medicale care au caracter ireversibil. Mai exact, persoanele care vor putea primi certificate cu valabilitate nelimitată vor fi cele “a căror afecțiune a generat deficiențe funcționale și/ sau structural-anatomice…

Citeste mai mult
Camila Basterra a făcut spectacol la iUmor. Numărul ei de acrobație la trapez i-a șocat pe cei patru jurați. „Ne-ai dat clasă”

Camila Basterra a făcut spectacol la iUmor. Numărul ei de acrobație la trapez i-a șocat pe cei patru jurați. „Ne-ai dat clasă”

Camila Basterra este concurenta care a făcut spectacol la iUmor. Cel de-al șaselea episod, ce va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, va aduce în faţa telespectatorilor cele mai neaşteptate momente artistice. Astfel că, cei mai îndrăzneți concurenți, invitați speciali unul și unul și până la cele mai extravagante numere…

Citeste mai mult
Netanyahu anunță că armata israeliană va controla Fâșia Gaza după război, respingând ideea unei forțe internaționale

Netanyahu anunță că armata israeliană va controla Fâșia Gaza după război, respingând ideea unei forțe internaționale

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat vineri, 10 noiembrie, că Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) vo rămâne să controleze Fâșia Gaza după război, într-o serie de comentarii care vor ridica probabil semne de întrebare în rândul comunității internaționale, la câteva ore după el ce a declarat pentru Fox News că Israelul nu dorește să…

Citeste mai mult
Columbia adoptă o „lege împotriva alimentelor nesănătoase”, prima taxare explicită a alimentelor ultraprocesate

Columbia adoptă o „lege împotriva alimentelor nesănătoase”, prima taxare explicită a alimentelor ultraprocesate

Noua lege din Columbia face din țara sud-americană una dintre primele din lume care taxează în mod explicit alimentele ultraprocesate. Măsura a fost salutată de militanți și experți în sănătate, care spun că ar putea fi un exemplu pentru alte țări, scrie The Guardian. După ani de campanie, „legea privind alimentele nesănătoase” a intrat în…

Citeste mai mult
Scholz îl va primi pe Erdogan la Berlin, peste o săptămână, într-o vizită neașteptată, marcată de tensiunile acutizate de războiul din Orientul Mijlociu

Scholz îl va primi pe Erdogan la Berlin, peste o săptămână, într-o vizită neașteptată, marcată de tensiunile acutizate de războiul din Orientul Mijlociu

Cancelarul german Olaf Scholz îl va primi pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pe data de 17 noiembrie la Berlin, a anunţat vineri purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Berlin, într-un context de tensiuni între Ankara şi UE acutizate de conflictul din Orientul Mijlociu, relatează AFP, potrivit Agerpres. „În timpul unui dineu, vinerea viitoare,…

Citeste mai mult
Nicolae Ciucă, Rareş Bogdan şi Lucian Bode au mers în noua piaţă din Şimleu Silvaniei. Ce au cumpărat liberalii

Nicolae Ciucă, Rareş Bogdan şi Lucian Bode au mers în noua piaţă din Şimleu Silvaniei. Ce au cumpărat liberalii

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a inaugurat vineri, 10 noiembrie, noua piaţă din Şimleu Silvaniei, județul Sălaj, alături de prim vicepreședintele Rareş Bogdan, de secretarul general Lucian Bode, de lideri locali ai partidului și de jurnaliști. Liderul liberalilor și al Senatului a cumpărat ceapă, fasole, usturoi și mere, iar Rareş Bogdan a cumpărat usturoi și pătrunjel,…

Citeste mai mult
Motivul pentru care Teo Trandafir se trezește zilnic la 6 dimineața: „Eu am cunoscut milionari pe care i-am întrebat”. Ce ritual are

Motivul pentru care Teo Trandafir se trezește zilnic la 6 dimineața: „Eu am cunoscut milionari pe care i-am întrebat”. Ce ritual are

Teo Trandafir se trezește în fiecare zi la 6 dimineața, deși programul ei de muncă începe după-amiază. Prezentatoarea are un ritual de la care nu se abate în nicio zi. Teo Trandafir este una dintre cele mai iubite vedete din România și este atent urmărită de fani. Fosta prezentatoare de la „Teo Show” a dezvăluit…

Citeste mai mult
Alina Gorghiu anunță modificări la Codul penal. Există riscul unor dezincriminări

Alina Gorghiu anunță modificări la Codul penal. Există riscul unor dezincriminări

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că Parlamentul va adopta un proiect de lege care vizează modificări la Codul penal privind actul sexual al unei persoane majore cu un minor sub vârsta de 16 ani care este considerat viol, deoarece au existat observaţii şi solicitări ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Ministerului Public…

Citeste mai mult
„Agricultori” convinși. Au fost reținuți pentru solarii cu…canabis FOTO

„Agricultori” convinși. Au fost reținuți pentru solarii cu…canabis FOTO

La datele de 8 și 9 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita, au documentat, în două cauze, activitatea infracțională a 4 bănuiți, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc. În prima…

Citeste mai mult
Prințul Harry învinge din nou presa britanică. Renegatul coroanei, decizie favorabilă în instanță

Prințul Harry învinge din nou presa britanică. Renegatul coroanei, decizie favorabilă în instanță

Decizia Înaltei Curţi de la Londra deschide calea unui proces într-una din numeroasele cauze lansate de fiul cel mic al regelui Charles al III-lea împotriva presei britanice, care a fost foarte critică la adresa lui.Ducele de Sussex, alături de alte şase celebrităţi britanice, au acuzat Associated Newspaper (ANL) că a recurs la metode ilicite pentru…

Citeste mai mult
Statul român a decontat, până acum, către companiile de energie, peste 22 de miliarde de lei

Statul român a decontat, până acum, către companiile de energie, peste 22 de miliarde de lei

“Având în vedere activitatea desfăşurată în cadrul ANRE cu privire la colectarea, verificarea datelor, întocmirea fişelor de analiză şi determinarea sumelor ce se cuvin spre decontare de la bugetul de stat prin intermediul bugetelor Ministerului Energiei, respectiv a Ministerului Muncii – Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă…

Citeste mai mult