Nicolae Ciucă salută decizia lui Iohannis de a candida la conducerea NATO

Nicolae Ciucă salută decizia lui Iohannis de a candida la conducerea NATO

Președintele Senatului și liderul Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a exprimat marți aprecierea pentru decizia șefului statului, Klaus Iohannis, de a candida pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, afirmând că PNL sprijină “fără rezerve” această inițiativă. “Salut decizia preşedintelui României de a candida pentru funcţia de secretar general al NATO. PNL susţine nemijlocit…

Citeste mai mult

Parlamentul European introduce, pe șest, controlul absolut al cetățenilor

Parlamentarii europeni vor vota, săptămâna aceasta, Regulamentul privind inteligența artificială, în care au strecurat și amendamente privind sistemul de recunoaștere facială. Astfel, sistemul se va folosi la identificarea biometrică pentru recunoașterea automată a caracteristicilor umane fizice, fiziologice, comportamentale și psihologice. Totodată, se introduce și identificarea la distanță a persoanelor fizice. După ce au încercat să liniștească opinia…

Citeste mai mult
Primăria Sectorului 5 condusă de Piedone intenționează să dea 1 miliard de lei ca să cumpere panseluțe și să amenajeze spațiul verde, potrivit Newsweek

Primăria Sectorului 5 condusă de Piedone intenționează să dea 1 miliard de lei ca să cumpere panseluțe și să amenajeze spațiul verde, potrivit Newsweek

Primăria sectorului 5 condusă de Cristian Popescu Piedone ar fi lansat recent o licitație de 1 miliard lei pentru amenajarea spațiilor verzi din acest sector, susțin jurnaliștii de la Newsweek. Primăria condusă de Piedone ar fi organizat o licitație de 1 miliard de lei pentru spații verzi și panseluțe Suma care ar urma să fie…

Citeste mai mult
Nicolae Dică, OUT de la FC Voluntari

Nicolae Dică, OUT de la FC Voluntari

FC Voluntari a oficializat despărţirea de antrenorul Nicolae Dică, într-o postare pe pagina sa de Facebook. „FC Voluntari anunţă încetarea raporturilor contractuale, pe cale amiabilă, cu antrenorul Nicolae Dică. Nicolae Dică a fost instalat pe banca tehnică a echipei noastre la sfârşitul lunii ianuarie”, se arată în postarea clubului ilfovean. De când a preluat frâiele…

Citeste mai mult
Un campion al României îi pune la zid pe fotbaliștii din ziua de azi: „Nici nu se cunosc în vestiar între ei!” + condiții spartane de pregătire

Un campion al României îi pune la zid pe fotbaliștii din ziua de azi: „Nici nu se cunosc în vestiar între ei!” + condiții spartane de pregătire

Adrian Pitu (48 de ani) a jucat la FCSB încă din primul mandat al patronului Gigi Becali, unde a fost campion al României, dar și vicecampion. Invitat la „Prietenii lui Ovidiu” își amintește de cantonamentele spartane de care avea parte echipa la Forban, lângă Predeal. Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” poate fi urmărită pe site-ul www.GSP. …

Citeste mai mult
Liderul galeriei Rapidului, reacţie categorică după ce giuleştenii riscă să fie suspendaţi: „Să se ducă la teatrul de păpuşi!”

Liderul galeriei Rapidului, reacţie categorică după ce giuleştenii riscă să fie suspendaţi: „Să se ducă la teatrul de păpuşi!”

Liderul galeriei Rapidului a oferit o reacţie categorică, după ce giuleştenii riscă să fie suspendaţi şi să joace un meci fără fani. Liviu Ungurean a transmis că suporterii trupei de sub Grant fac spectacol la fiecare meci şi nu ar merita să fie ţinuţi departe de echipă. Rapid riscă să joace un meci fie fără…

Citeste mai mult
19 martie 2024, start pentru Rabla Clasic și Rabla Plus. Ce trebuie să facă românii pentru a participa la aceste programe

19 martie 2024, start pentru Rabla Clasic și Rabla Plus. Ce trebuie să facă românii pentru a participa la aceste programe

 Pe de alta parte, persoanele juridice pot furniza documentele necesare participarii in cadrul celor doua programe prin intermediul unei aplicații informatice dedicate, facilitand astfel procesul de inscriere si contribuind la promovarea unui impact pozitiv asupra mediului. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) remis marţi AGERPRES, ghidurile de finanţare pentru Programele Rabla Clasic…

Citeste mai mult
Bernie Ecclestone şochează, după ce a fost dat în judecată de Felipe Massa: „I-aş fi spus că e lucrul corect”

Bernie Ecclestone şochează, după ce a fost dat în judecată de Felipe Massa: „I-aş fi spus că e lucrul corect”

Bernie Ecclestone şochează, după ce a fost dat în judecată de Felipe Massa. Fostul pilot brazilian nu se dă bătut şi continuă lupta pentru titlul mondial din 2008 pierdut în faţa lui Lewis Hamilton. Massa a dat în judecată Formula 1 şi FIA pentru îndreptarea unei „greşeli istorice”. Nici Bernie Ecclestone, fostul şef din Formula…

Citeste mai mult
ADU: Ombudsfrau soll neues Wahlrecht anfechten

ADU: Ombudsfrau soll neues Wahlrecht anfechten

Bukarest (ADZ) – Die in der Allianz der Vereinten Rechten zusammengeschlossenen Parteien der bürgerlichen Opposition fordern Ombudsfrau Renate Weber auf, die Notverordnung der Regierung zur Novellierung des Wahlrechts vor dem Verfassungsgericht anzufechten. Ihr Amt ist nach geltendem Recht die einzige Stelle, die Notverordnungen vor die Verfassungsrichter bringen kann. Die Notverordnung, in der die Zusammenlegung der…

Citeste mai mult
Nord Stream cere peste 400 de milioane de euro de la asiguratorii săi

Nord Stream cere peste 400 de milioane de euro de la asiguratorii săi

Nord Stream cere peste 400 de milioane de euro (436 de milioane de dolari) de la asiguratorii săi pentru exploziile din 2022 care au spart conductele destinate transportului de gaz rusesc către Germania, conform documentelor depuse în instanță, notează Reuters. Nord Stream AG numește Lloyd’s Insurance Company și Arch Insurance ca pârâți în procesul său,…

Citeste mai mult