Papa Francisc a mers la un spital din Roma după audiența publică de miercuri. „Încă sunt puţin răcit”

Papa Francisc a mers la un spital din Roma după audiența publică de miercuri. „Încă sunt puţin răcit”

Papa Francisc a făcut, miercuri, 28 februarie, o scurtă vizită la spitalul Gemelli de pe Insula Tiberina din Roma pentru o examinare medicală, după audienţa generală de miercuri de la Vatican, au declarat surse pentru ANSA, citată de Agerpres.

„După audiența generală, Papa Francisc a mers la Spitalul Gemelli Isola Tiberina pentru câteva teste. După aceea, s-a întors la Vatican”, a declarat un oficial de la Vatican, citat de ABC News.

Papa Francisc a declarat, în timpul audienței de miercuri, că nu şi-a revenit în totalitate după ce şi-a redus programul în ultimele zile din cauza unor simptome asemănătoare gripei.

„Încă sunt puţin răcit”, a precizat pontiful în timpul audienţei din Aula Paul al VI-lea de la Vatican.

De asemenea, în timpul audienţei, Francisc l-a rugat pe unul dintre asistenţii săi, Filippo Ciampanelli, să citească cateheza sa aşa cum a făcut şi în alte ocazii când nu s-a simţit bine. 

În vârstă de 87 de ani, Suveranul pontif, care a avut o serie de probleme de sănătate în ultima vreme, şi-a anulat întâlnirile de sâmbătă şi de luni din cauza a ceea ce Vaticanul a numit o uşoară răceală.

Duminică, el se adresase mulţimii din Piaţa Sfântul Petru în mod normal, pentru a transmite mesajul său Angelus, relatează Reutes, citată de News.ro.

În decembrie, papa a fost nevoit să anuleze o călătorie planificată la reuniunea COP28 privind clima de la Dubai din cauza efectelor gripei şi a unei infecţii pulmonare.

În ianuarie, el nu a putut să termine un discurs din cauza unei „bronşite”. Mai târziu, în cursul lunii, a declarat că se simte mai bine, în ciuda „unor dureri”.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *