Parchetul European, percheziții la Primăria Deda într-o anchetă privind folosirea abuzivă a fondurilor pentru comunitățile de romi

Parchetul European, percheziții la Primăria Deda într-o anchetă privind folosirea abuzivă a fondurilor pentru comunitățile de romi

Instituția condusă de Laura Codruța Kovesi a făcut percheziții la birourile Primăriei Deda și în alte locații, în cadrul unei anchete privind o suspiciune de fraudă legată de programele de incluziune a comunităților de romi, care beneficiază de cofinanțare din partea Uniunii Europene, a transmis joi, 30 noiembrie, Parchetul European.

EPPO investighează proiectul „De la marginalizare la integrare”, derulat de Primăria Comunei Deda, din județul Mureș, cu o valoare de finanțare de peste 5,5 milioane de euro. Din această sumă, peste 4,6 milioane de euro au provenit din fonduri UE, restul fiind fonduri nerambursabile de la bugetul național al României.

Programele care au rezultat din acest proiect au avut ca scop îmbunătățirea integrării comunităților de romi marginalizate și reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială, prin implementarea educației timpurii pentru comunitățile de romi, reducerea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului acestora pe piața muncii. Fondurile au fost destinate, de asemenea, finanțării campaniilor de combatere a discriminării.

Parchetul European a precizat că există „motive rezonabile de a suspecta că, în loc ca romii să beneficieze de bani, fondurile au fost parțial folosite în alte scopuri, de către persoanele implicate în proiect sau asociații acestora, prin prezentarea de documente false și inexacte autorităților de management”.

Peste doi ani de activitate a Parchetului European

Instituția condusă de Laura Kovesi și-a început activitatea pe 1 iunie 2021, după mai multe luni de întârziere. În primul an de activitate, EPPO a confiscat active în valoare de 250 de milioane de euro. Bugetul anual al instituţiei este de 44 de milioane de euro.

Parchetul European este o instituţie independentă, cu sediul la Luxemburg, însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, precum corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *