Parchetul General solicită revizuirea hotărârii de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu. Procurorii cer condamnarea lor pentru tratamente neomenoase

Parchetul General solicită revizuirea hotărârii de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu. Procurorii cer condamnarea lor pentru tratamente neomenoase

La mai bine de trei luni de la verdictul final în cazul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, în care torţionarii au fost achitaţi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunţă, într-un comunicat de presă, că a formulat o cerere de revizuire a hotărârii de achitare a inculpaţilor din “Dosarul Ursu”.

Parchetul General precizează că în cererea de revizuire a hotărârii de achitare a inculpaţilor din “Dosarul Ursu”, procurorii Secției judiciare din cadrul PÎCCJ au arătat că aceasta se bazează pe fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei.

Conform sursei citate, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o serie de înscrisuri conținând date și informații, însoțite de detalii tehnice apreciate ca absolut relevante și necesare înțelegerii datelor prezentate, referitoare la fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc represiunea exercitată de Securitate și calitatea de disident a victimei Gheorghe Ursu.

De asemenea, Parchetul General a primit sprijinul științific al Academiei Române, prin intermediul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, precum și al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru documentarea imparțială și competentă a realităților regimului comunist, cu precădere în ceea ce privește funcționarea aparatului de represiune a acestuia.

Faptele și împrejurările noi relevate de aceste materiale susțin o cu totul altă situație de fapt decât cea reținută de instanță și se circumscriu adevărului istoric, respectiv că represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, conflictul dintre societate și regim a reprezentat o constantă, regimul a continuat practicarea politicilor restrictive, interzicând orice manifestare publică pe care o considera drept un pericol la adresa stabilității sale și a disimulat represiunea politică prin folosirea anchetelor penale instrumentate de Miliție, ca paravan al acțiunilor de poliție politică.

Parchetul General:

“În ceea ce priveşte situaţia concretă a victimei Ursu Gheorghe, din noile înscrisuri reies elemente clare şi indubitabile ale faptului că acesta era considerat un opozant politic, iar faptele sale erau considerate ca făcând parte din categoria formelor celor mai grave de manifestare a opoziţiei faţă de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu”, arată procurorii.

“Prin urmare, prin raportare la documentele menționate, procurorii au apreciat că rezultă date și împrejurări noi care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei și care pot conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate, solicitând Curții de Apel București admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate și, rejudecând, condamnarea a doi dintre inculpați și încetarea procesului penal față de cel de-al treilea (decedat în timpul judecății) pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase”, mai transmite Parchetul General.

Pe 27 iulie, Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție i-au achitat pe foștii securiști acuzați că au fost responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu. Aceeași decizie fusese luată și de Curtea de Apel București, în 2019, în primă instanță.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *