Parlamentarii se întorc la muncă de luni. Restanțele aleșilor la început de sesiune, legi cu importanță crucială pentru români: Pensiile, salarizarea și jaloanele PNRR

Parlamentarii se întorc la muncă de luni. Restanțele aleșilor la început de sesiune, legi cu importanță crucială pentru români: Pensiile, salarizarea și jaloanele PNRR

Cele două Camere ale Parlamentului României vor fi convocate luni, de la ora 16:00, în ședințe de plen separate, de către conducerea Senatului și, respectiv, a Camerei Deputaților. Aceste ședințe de plen vor avea loc pentru a dezbate și vota diverse proiecte de legi și probleme importante pentru societatea românească.

Şedinţele Birourilor permanente, în vechea componenţă, se vor desfăşura înaintea lucrărilor în plen, la Camera Deputaţilor fiind programată la ora 13,30.

Conform reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii. La Camera Deputaţilor, preşedinte interimar este social-democratul Alfred Simonis, iar preşedintele Senatului – liderul PNL, Nicolae Ciucă.Alegerea conducerilor celor două Camere se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului şi negocierii liderilor grupurilor. Listele candidaţilor propuşi pentru Birourile permanente se supun în întregime votului Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi, scrie Agerpres.La final, vor avea loc şedinţe ale Birourilor permanente în noua componenţă pentru stabilirea ordinii de zi şi a programului de lucru de săptămâna viitoare.

Raed Arafat declară război tuturor. Acuzații grave după tragedia de la Crevedia: Hidranții nu funcționau, informații false date pompierilorPrintre priorităţile sesiunii parlamentare se află legea pensiilor speciale, care trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, precum şi alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR pentru ca România să primească banii europeni, precum legea salarizării, legea pensiilor.De asemenea, este aşteptat pachetul cu măsuri fiscale, care se află în discuţia coaliţiei de guvernare şi pentru care premierul Marcel Ciolacu a anunţat că îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului.În plus, Marcel Ciolacu a spus că social-democraţii pregătesc mai multe iniţiative legislative, care urmează să fie depuse la Parlament, printre care sancţionarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor prin confiscarea autovehiculului sau eliminarea ‘păcănelor’ din localităţi.Şi reprezentanţii Opoziţiei au anunţat mai multe proiecte din domeniile juridic, agricultură, sănătate, facilităţi fiscale.

Au venit datele de la Casa de Pensii: Numărul „specialilor” din România a crescut în august 2023! Cât a fost cea mai mare pensie de serviciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *