Pasajul Lujerului și Pasajul Obor vor fi reabilitate. La cât sunt estimate costurile

Pasajul Lujerului și Pasajul Obor vor fi reabilitate. La cât sunt estimate costurile

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat duminică, 31 martie, că instituția pe care o conduce va începe lucrările de reabilitare la Pasajele Lujerului și Obor în cursul acestui an, după ce vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici.

„Am expertizat în cursul anului trecut majoritatea podurilor și pasajelor pe care le avem în administrare. Pe pasajele de la Lujerului și Obor sunt probleme, ca și pe podul de pe București-Ploiești. Administrația Străzilor a făcut deja documentația de intervenție, urmează ca probabil la sfârșitul lunii viitoare să supunem votului Consiliului General indicatorii tehnico-economici pentru aceste lucrări”, a afirmat Nicușor Dan într-o conferință de presă susținută pe Podul Grant, care a fost redeschis circulației după 6 luni.

Edilul a precizat că estimările de cost „sunt de ordinul 200 de milioane (n.red. – lei) pentru fiecare dintre cele două pasaje și 50 de milioane pentru pod”.

„Suntem gata să începem în cursul acestui an lucrările, probabil la toate aceste obiective”, a mai punctat primarul Capitalei.

Pasajul Obor a fost construit în 1979, iar Pasajul Lujerului – în 1987.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *