Patru locuri de vis în care să faci Paștele. Sunt în trend în 2024 și nu te lasă fără bani

Patru locuri de vis în care să faci Paștele. Sunt în trend în 2024 și nu te lasă fără bani

Sărbătorile pascale sunt un prilej excelent să petreci timp alături de familia sau de prietenii tăi. Există foarte multe orașe și zone frumoase în România, pe care le poți vizita în această perioadă a anului. Am ales pentru tine patru locuri de vis în care să faci Paștele în acest an.

Unde să faci Paștele în 2024

Mulți români sunt interesați să plece din țară cu ocazia Paștelui. De altfel, cererea pentru cazare și transport în zone precum insulele grecești este foarte ridicată. Totuși, poți găsi locuri de vis în care să faci Paștele și în România.

Anul acesta marea sărbătoare a Învierii se sărbătorește în data de 5 mai, iar vremea are toate șansele să fie plăcută. Există, deci, premise excelente pentru plimbări urbane. Orașele precum Brașov, Timișoara, Craiova și Sibiu sunt ideale. Mai ales că oferă și împrejurimi splendide.

Dacă vrei să petreci sărbătorile altă parte decât acasă, dar nu vrei să ieși din țară, poți alege o cazare în unul dintre aceste orașe. Cu siguranță, vei găsi inclusiv restaurante deschise în perioada Paștelui, însă există și hoteluri care îți oferă mese incluse. În continuare îți vom prezenta cele mai interesante opțiuni hoteliere din orașele sugerate.

Top hoteluri în Brașov

Oraș montan, Brașovul este situat în inima țării și reprezintă una dintre cele mai populare destinații din țară. Atât turiștii autohtoni, cât și străinii, vor să se bucure de aerul de munte și de peisajele superbe din Brașov. Iată care sunt cele mai interesante hoteluri la care te-ai putea caza în Brașov de Paște în 2024.

Hotelul Kolping

Este cea mai populară variantă pe platforma Booking. Un sejur de două nopți, cu mic-dejun inclus, în perioada 4-6 mai costă 1000 de lei pentru o familie cu un copil.

Hotelul Aro Palace

Această variantă este ceva mai costisitoare. Două nopți pentru doi adulți cu un copil, în perioada 4-6 mai, cu mic dejun incus, costă 1692 lei, însă include acces și la servicii de spa.

Cele mai bune hoteluri din Timișoara

Și Timișoara este un oraș iubit de turiștii români. Capitala Banatului este superbă în perioada primăverii și te invită la plimbări alături de cei dragi. În plus, ai și destule biserici la care poți merge în noaptea de Înviere în 2024. Unde te poți caza, deci, la Timișoara?

Hotel Excelsior

Este situat la 1,3 kilometri de centru și oferă condiții excelente de cazare. Poți alege un apartament pentru perioada sărbătorilor pascale, când două nopți cu mic-dejun inclus costă 1044 de lei pentru doi adulți și un copil.

Hotel Boavista

Situat tot aproape de centru, hotelul Boavista este o alternativă care poate fi considerată de buget. Costul pentru un sejur de două nopți în perioada 4-6 mai, cu mic-dejun inclus este de 842 de lei.

Hoteluri Craiova

De la capitala Banatului, mergem în cea a Olteniei. Craiova este un oraș care s-a dezvoltat mult în ultimii ani și a devenit foarte primitor cu turiștii. Găsești foarte multe biserici în care poți merge la slujba de Înviere, iar opțiunile de cazare nu sunt deloc dezamăgitoare.

Hotel Green House

Aflat la doar 500 de metri de centrul orașului, hotelul Green House pune la bătaie o ofertă excelentă în perioada Paștelui. Cazarea pentru două nopți, cu mic dejun inclus, costă doar 400 de lei pentru o familie cu un copil!

Hotel 5 Continents

În categoria de locuri de vis în care să faci Paștele poate fi inclus și hotelul 5 Continents, aflat la 450 de metri de centrul Craiovei. Costul pentru un sejur în aceleași condiții, cu mic-dejun inclus, este de 1024 de lei.

Cele mai tari hoteluri din Sibiu

Și dacă tot vorbim despre locuri de vis în care să faci Paștele, de pe listă nu are cum să lipsească Sibiul. Orașul medieval din vestul României este foarte popular pe tot parcursul anului. El așteaptă turiști și în perioada sărbătorilor de Paște, oferind unități de cazare excelente.

The Council

Este un hotel situat în Piața Mică din Sibiu, iar două nopți de cazare, cu mic-dejun inclus, costă 1100 de lei. Poate fi locul perfect în care să te cazezi pentru a petrece Paștele în Sibiu, alături de familie.

MyContinental

Dacă vrei să mergi pe o variantă de buget, poți alege hotelul MyContinental, aflat la doar 800 de metri de centrul orașului. Este un hotel de trei stele, iar două nopți cu mic-dejun inclus, costă 770 de lei.

Așadar, dacă vrei să găsești locuri de vis în care să faci Paștele în 2024, fără să pleci din țară, acum știi cum să te orientezi. Ține cont de propunerile noastre și nu uita să rezervi din timp camera de hotel, pentru a nu avea parte de creșteri ale tarifelor sau de indisponibilitate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *