Pavel Popescu şi-a dat demisia din Parlament. Liberalul va fi vicepreședinte al ANCOM

Pavel Popescu şi-a dat demisia din Parlament. Liberalul va fi vicepreședinte al ANCOM

Deputatul PNL Pavel Popescu şi-a depus miercuri, 11 octombrie, demisia din Parlament, după ce a fost validat ca vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

„Stimaţi colegi, îmi depun astăzi, după aproximativ 7 ani, mandatul de parlamentar, îmi dau demisia din Parlamentul Românei şi vreau să vă mulţumesc, în aplauzele colegilor de la AUR”, a spus Pavel Popescu în plenul Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

„Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru suportul pe care mi l-aţi oferit în aceşti ani în trecerea unor legi importante pentru România şi pentru toată munca colegilor din comisiile de specialitate cu care am colaborat excelent”, a adăugat el.

Locul lui Pavel Popescu în Parlament va fi luat de Mara Mareș, președinta Tineretului Național Liberal.

Plenul Parlamentului l-a validat marți, 10 octombrie, pe Pavel Popescu pentru funcția de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Votul a fost secret cu buletine.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share