Pe fondul economiei de război, oligarhii ruşi au devenit anul trecut mai bogați cu 72 de miliarde de dolari, potrivit Forbes

Pe fondul economiei de război, oligarhii ruşi au devenit anul trecut mai bogați cu 72 de miliarde de dolari, potrivit Forbes

Cei mai bogaţi oameni din Rusia și-au crescut avuția, pe parcursul anului trecut, cu 72 de miliarde de dolari, iar averea lor combinată a ajuns până la 577 miliarde de dolari, pe primul loc fiind Vagit Alekperov, fostul preşedinte al gigantului Lukoil din domeniul producției de petrol, potrivit datelor publicate marți, 2 aprilie, de revista Forbes, preluate de Reuters și Agerpres.

În 2021, înaintea invadării Ucrainei, Forbes estima că averea combinată a celor mai bogaţi oameni din Rusia se situa la 606 miliarde de dolari.

Preţurile ridicate ale materiilor prime din ultimii doi ani şi creşterea economiei ruse axată pe război au atenuat impactul sancţiunilor occidentale şi au majorat avuţiile miliardarilor ruşi.

Mulţi se află sub incidenţa sancţiunilor, iar averea lor combinată scăzuse la 353 miliarde de dolari în 2022.

Mai mulți miliardari ca niciodată

Averea lui Alekperov a crescut anul trecut la 28,6 miliarde de dolari, de la 20,5 miliarde de dolari, arată datele Forbes.

Alekperov a preluat locul întâi în Rusia de la Andrei Melnichenko, acum pe locul şapte, care şi-a construit averea în domeniul îngrăşămintelor, iar averea lui a scăzut anul trecut la 21,1 miliarde de dolari, de la 25,2 miliarde de dolari.

Pe locul doi se află Leonid Mikhelson, şeful producătorului de gaze naturale Novatek. Averea lui a crescut anul trecut cu 5,8 miliarde de dolari, la 27,4 miliarde de dolari.

Pe plan global sunt acum mai mulţi miliardari ca niciodată, remarcă Forbes.

În total sunt 2.781 miliardari, iar cei din top 20 sunt responsabili pentru cele mai mari creşteri ale averilor. Pe plan global, Alekperov este pe locul 59.

„Ei sunt mai bogaţi ca niciodată, averile lor se ridică la 14.200 miliarde de dolari, în creştere cu 2.000 miliarde de dolari faţă de 2023″, scrie Forbes.

Economia Rusiei a înregistrat anul trecut o creştere de 3,6%, un ritm mai rapid decât al oricărei ţări din G7 care a impus sancţiuni Moscovei.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) se aşteaptă în acest an la un avans al PIB-ului Rusiei de 2,6%.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *