Pensionarii și românii săraci care primesc mai mulți bani în decembrie trebuie să-și VERIFICE cardurile

Pensionarii și românii săraci care primesc mai mulți bani în decembrie trebuie să-și VERIFICE cardurile

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a confirmat pentru bugetul.ro că suma de 250 de lei a fost deja virată pe cardurile beneficiarilor.

Banii sunt acordați de Guvernul prin programul „Sprijin pentru România”, pentru achiziționarea de alimente și mese calde.

De acest ajutor beneficiază, o dată la 2 luni, persoanelor cu venituri mici, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

 

pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *