Pericol uriaș lângă România: Semne că rușii pregătesc o diversiune în Marea Neagră

Pericol uriaș lângă România: Semne că rușii pregătesc o diversiune în Marea Neagră

În viitor ar putea urma, de altfel, și mai multe atacuri, care vor fi folosite de ruși ca un pretext și vor arunca vina pe ucraineni. Zona economică a României și apele noastre teritoriale vor fi printre primele în pericol. 

Avertismentele au apărut după atacurile Rusiei asupra Portului Reni din partea ucraineană a Dunării, la doar 200 de metri de granița cu România. Și orașul Ismail a fost ținta atacurilor. A fost vorba despre cea mai apropiată lovitură a Rusiei de teritoriul țării, din cele 16 luni de război împotriva Ucrainei.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei se apără și încearcă să motiveze atacurile. Oficialii susțin că au descoperit urme de explozibil pe o navă care urma să transporte cereale, scrie Black Sea News.

Pe 22 iulie, în cala unei nave străine de marfă care se afla pe drum din Turcia către portul Rostov-pe-Don pentru a încărca cereale, au fost găsite urme de explozibili – dinitrotoluen şi tetril. Au fost descoperite de asemenea semne de interferență în părțile structurale ale navei.

Vladimir Putin și-a întărit Garda Națională și a dotat-o cu armament de luptă. Zvonurile privind o lovitură de stat se intensifică

Tot FSB susține că nava a fost andocată în portul ucrainean Kiliya în luna mai a acestui an și că ar fi putut fi folosită pentru a livra explozibil pentru armata lui Zelenski. Rușii mai susțin că vasul și-a schimbat numele în timp ce se afla în portul Tuzla din Turcia și și-a înlocuit echipajul, format din 12 cetățeni ucraineni.

Anunțul vine la doar o săptămână de când Rusia s-a retras, din nou, din acordul care a permis Ucrainei să exporte cereale prin Marea Neagră. 

Corveta modernă Serghei Kotov, trimisă în Marea Neagră

Serviciul de Informații din ministerul britanic al Apărării a emis miercuri, 26 iulie, o notă publică referitoare la cele mai recente mișcări ale flotei ruse la Marea Neagră.

Vladimir Putin trimite seniorii pe front. Rezerviștii de până în 55 de ani, mobilizați de urgență

Potrivit documentului, “flota Rusiei de la Marea Neagră și-a schimbat poziționarea de când Rusia s-a retras din Inițiativa pentru cereale la Marea Neagră (BSGI), pregătindu-se să impună o blocada asupra Ucrainei.

Corveta modernă Serghei Kotov este desfășurată acum în sudul Mării Negre, patrulând pe banda de navigație dintre Bosfor și Odesa.

Analiștii britanici consideră că există o posibilitate realistă ca nava să facă parte dintr-un grup de lucru pentru a intercepta navele comerciale despre care Rusia crede că se îndreaptă spre Ucraina.

Inițiativa pentru cereale a transformat implicarea Mării Negre în război: există acum potențialul ca intensitatea și amploarea violenței în zonă să crească”, scriu specialiștii britanici.

Pe de altă parte, Ministerul rus de război a raportat în cursul zilei de marți, 25 iulie, că „Serghei Kotov”, o navă de patrulare Proiect-22160 a flotei Mării Negre, care opera în sud-vestul Sevastopolului, a fost atacată de două bărci fără pilot pline cu explozivi. Ministerul rus susține că navele din formație au distrus cele 2 bărci cu mitralierele standard din dotare, de la o distanță de aproximativ 800-1000 de metri și că nu a fost atinsă corveta vedetă din formație. 

The Russian Ministry of Defense is reporting that earlier this morning the “Sergey Kotov” a Project-22160 Patrol Ship of the Black Sea’s Fleet which was operating to the Southwest of Sevastopol was Attacked by 2 Unmanned-Speedboats filled with Explosives; the Ships is claimed to… pic.twitter.com/hJyQeuSJKf

— OSINTdefender (@sentdefender) July 25, 2023

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *