Peste 20 de apeluri pe minut la 112, de Anul Nou. Sute de oameni au anunțat accidente provocate de artificii și petarde

Peste 20 de apeluri pe minut la 112, de Anul Nou. Sute de oameni au anunțat accidente provocate de artificii și petarde

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Biroul de presă al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 87.145 de apeluri, între 31 decembrie 2023 și 2 ianuarie 2024, iar 62,31% dintre acestea (54.300 de apeluri) au constituit cazuri de urgență și au necesitat intervenția agențiilor specializate – Ambulanță, Poliție, Pompieri, SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.

Din totalul apelurilor, 1.395 de apeluri la 112 au vizat utilizarea de petarde, artificii sau alte materiale pirotehnice, care au generat distrugeri de bunuri, răniri, arsuri și incendii.

Cea mai solicitantă zi a fost prima zi din an, când operatorii au înregistrat, în medie, 22 de apeluri pe minut, la nivel național.

Cele mai multe cazuri au reprezentat urgențe medicale. 28.064 de apelanți au solicitat intervenția Ambulanței pentru diferite probleme medicale, afecțiuni digestive sau respiratorii, persoane inconștiente sau persoane căzute în locuri publice.

În același timp, la 112 s-au primit 875 de apeluri care anunțau incendii sau alte evenimente din competența echipajelor de pompieri și 1.464 de cazuri au vizat ordinea și siguranța publică, fiind transferate către Poliție sau Jandarmerie.

În cele trei zile din preajma Anului Nou, 98 de apeluri au anunțat situații de urgență sau incidente în care au fost implicați turiști aflați pe pârtii sau trasee montane.

De asemenea, în minivacanţa de Revelion, la 112 au fost 809 apeluri care anunțau evenimente rutiere, 18 dintre acestea fiind efectuate în mod automat de la bordul mașinilor prin sistemul de comunicații eCall. Aceste sisteme eCall instalate pe autoturismele de generație nouă sună automat la 112 și transmit informațiile utile echipajelor de salvare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *