„Plecam cu plasele de rafie pline din târgurile de vechituri”. Cât de costisitoare este pasiunea pentru colecționarii de machete de mașini

„Plecam cu plasele de rafie pline din târgurile de vechituri”. Cât de costisitoare este pasiunea pentru colecționarii de machete de mașini

Libertatea a vorbit cu mai mulți pasionați auto care au sute de modele de mașinuțe în colecțiile personale. „Totul a început ca o joacă, apoi s-a transformat în pasiune”, spune unul dintre colecționari. Iar un altul dezvăluie că „vedetele costă cel mai scump, dar îmi făceam damblaua”.

De mici copii am pus deoparte lucrurile care ne-au plăcut. Și pe care le-am admirat, îngrijit și niciodată înstrăinat. 

Fie că vorbim de mașinuțe, cartele de telefon, stickere cu fotbaliști, jucării din ouăle de ciocolată sau tot felul de obiecte colecționabile: de la timbre la numismatică.

La început, cei mai mulți dintre noi le-au strâns din joacă. Dar cu trecerea anilor, acestea au devenit mai apoi colecții impresionante, de sute de piese-unicat, cu o mare valoare sentimentală, dar și financiară. Dar ca să ai o colecție de mare valoare, trebuie să ai și o susținere financiară importantă.

„Nevastă-mea zice că sunt nebun că toată casa e plină de mașini”

Eusebiu are 38 de ani și de mai bine de două decenii colecționează machete de mașini. 

„Nu am ratat nicio mașină care a ieșit pe piață! Am cumpărat toate revistele și colecțiile posibile. Am mers în târguri și am participat la tot felul de expoziții pentru a avea mașinuțele în colecție. Cea mai veche este din anii ’80, un Fiat pe care l-a primit tatăl meu de la niște prieteni din Italia”, recunoaște acesta. 

Pasiunea nu ține cont de vârstă. Iar domnul Mihai are 56 de ani și colecționează mașinuțe și motociclete.

„Totul a început ca o joacă, apoi s-a transformat în pasiune. Nevastă-mea zice că sunt nebun că toată casa e plină de mașini și motociclete. Dar odată ce ți-a intrat pasiunea în sânge, e greu să mai dispară așa ușor. Am 259 de mașinuțe și motociclete, cumpărate din România, Germania, Franța și Spania. Multe le-am primit de la prieteni”, spune Mihai.

 „În târg luam mașinuțe ieftin, lumea voia să scape de ele”

Libertatea a participat la Târgul Colecționarilor de machete și jucării. Iar în sala de expoziție era un adevărat rai al pasionaților: mii de mașinuțe, de toate dimensiunile și culorile! Aduse de peste hotare, în cutii mari de carton, curățate cu mare atenție și grijă.

„Pasiunea e mare! Erau perioade când plecam cu plasele de rafie pline din târgurile de vechituri. Dădeam milioane și milioane pe mașinuțe. Acolo le luai ieftin, că era lumea săracă și voia să scape de ele. Pe vremuri existau tot felul de seturi, chinezești mai mult ca sigur, cu câte 20 de mașinuțe în colecție”, ne împărtășește din pasiune și Vlad. 

E născut la Constanța, dar de ani buni s-a mutat la București. „Când eram colecționar frenetic, jumătate din salariu îl băgam în mașinuțe. Totul s-a schimbat brusc într-o seară când nu mai aveam unde să le pun prin casă. Îmi făcusem rafturi speciale… Când nu mai aveam loc să pun nicio roată de mașinuță, am decis să le vând”, spune Vlad.

Iar pasiunea sa l-a făcut să scoată mai bine de 15.000 de euro din buzunar în decursul anilor. Dar nu-i pare rău, pentru că a copilărit mai mult decât o face un copil oarecare.

Între timp am recuperat mare parte din bani, dar încă sunt pe minus. Fără bani nu poți să cumperi niciun Trabant de fier pentru colecția ta.

Vlad, colecționar de mașinuțe:

Se scot și mii de lei din buzunar pe mașinuțe de colecție

Prețurile variază în Târgul Colecționarilor. „Vedetele costă scump, iar în funcție de marcă și vechime pot ajunge să coste și până la o mie de lei. În tinerețe îmi făceam damblaua…”, ne transmite un pasionat al modelelor pe patru roți.

Cele mai ieftine machete, micuțe modele de mașini se vând cu 25 de lei. Dar sunt chinezești, nu produse la vreo fabrică cu renume pentru pasionați. Cu cât mașina e mai mare, cu atât prețul crește.

Iar mașinile de epocă sunt cele mai scumpe, dar și cele mai căutate. Nu foarte multă lume se poate mândri că le are în colecția personală. Iar și mai puțini sunt cei care le vând, deși cererea este foarte mare. 

„Ce mașini șmechere erau în România interbelică. Bijuterii pe patru roți. Păcat că în România nu se făceau astfel de machete. Sunt convins că lumea ar fi cumpărat. În comparație cu Italia sau Germania, unde era o nebunie cu mașinuțele de colecție. În România, modelele vechi de mașini au fost scoase pe piață de curând și toate stocurile s-au epuizat instant”, mai punctează domnul Mihai.

Cea mai scumpă machetă din lume: 4,2 milioane de dolari! 

În urmă cu 13 ani, un german a expus la Frankfurt cea mai scumpă machetă din lume. Aceasta avea un preţ de pornire de 4,2 milioane de dolari. 

Vorbim de macheta unui Lamborghini Aventador, realizată din aur, fibră de carbon, platină şi metale preţioase. Artistul dezvăluia că a lucrat peste 500 de ore la realizarea machetei.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *