Podul Basarab, la 13 ani de la inaugurare: rugină, bucăți de beton care se desprind, mizerie 

Podul Basarab, la 13 ani de la inaugurare: rugină, bucăți de beton care se desprind, mizerie 

Bucăți din beton au început să se desprindă din Podul Basarab, burlanele sunt ruginite și rupte, geamurile sunt sparte sau vopsite de grafferi, lifturile și scările rulante nu mai funcționează. Expertiza făcută cu 50.000 de euro de Primăria Municipiului București a evidențiat că „majoritatea componentelor sunt degradate”.

Sorin Oprescu, Gabriela Firea și Nicușor Dan. Sunt ultimii trei primari generali ai Bucureștiului care au avut în administrare Podul Basarab. 

Cel mai lat pod hobanat (fixat cu ajutorul hobanelor, o structură susținută de reazeme elastice) din Europa (44,5 metri), lung de aproape doi kilometri și cu piloni înalți de 84 de metri, un proiect pornit de pe vremea altui primar general, Traian Băsescu, dar care acum este plin de rugină și care se degradează de la o zi la alta.

Cad bucăți de beton din Podul Basarab

Inaugurat oficial în 2011, dar niciodată recepționat, din cauza contrelor dintre Municipalitate și constructor, podul care leagă sectoarele 1 și 6 prezintă deja o serie de pericole. 

Bucăți din tencuială au început să se desprindă, barele de metal sau burlanele au început să cadă de la zeci de metri înălțime. 

La o simplă vizită la Podul Basarab, problemele se văd cu ochiul liber. Stâlpii de beton au început să crape, asta din cauza infiltrațiilor de apă. 

Burlanele au ruginit, s-au măcinat de vreme și-au început să cadă. Așa s-a întâmplat pe final de ianuarie când bucăți din pod au căzut peste mașinile aflate în mers, pe Calea Griviței. Nicio persoană nu a fost rănită.

Lifturile nu mai funcționează, geamurile sunt sparte

Și acestea nu sunt singurele probleme. Geamurile sunt sparte, scările rulante nu mai funcționează. 

Totul este desenat cu vopsea de către grafferi, mizeria e la ea acasă, iar infochioșcurile montate de ani și ani au rămas la stadiul de proiect, chiar dacă Primăria Generală a investit mii de euro în ele.

Un alt pericol imens este la nivelul superior, acolo unde opresc tramvaiele. Pe peron sunt mai multe cutii de electricitate ale căror uși de metal au fost rupte, cablurile scoase și desprinse din panoul electric. Unele, lăsate la voia întâmplării.

Un real pericol pentru orice persoană care din neatenție face câțiva pași pe pietrele negre de mizerie, lăsate de izbeliște de aproape 15 ani.

A fost scandal de la inaugurare

La terminarea lucrărilor, Municipalitatea a plătit 760 de milioane de lei pentru întregul Pod Basarab, dar cei doi constructori, companiile FCC Construction și Astaldi, nu au vrut să remedieze lucrările neconforme constatate de comisia de recepție. 

Podul a fost inaugurat fără ca documentele să fie semnate, iar obiectivul să fie recepționat de Primăria Capitalei. S-a mai încercat o recepție în 2015, dar și una în 2019, ambele fără rezultat.

De scandal am avut parte încă de la inaugurarea de acum 13 ani. Și asta după ce reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții au spus că pasajul nu trebuia pus în funcțiune fără recepția finală. 

Atunci, Sorin Oprescu a intrat în contre cu reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții. „S-ar putea să mă supere rău de tot. Să mă lase, să pună mâna pe carte, să cunoască legea. Le spun că sunt primarul bestial care face totul legal. Bag mâna în foc, este sută la sută bun. Ar trebui să fie cineva nebun să dea drumul la pod și să nu fie bun, să aibă ceva la cap”, spunea primarul în iunie 2011.

Construcția Pasajului Basarab, aprilie 2010. | Cristian Nistor / Agerpres Foto

Prima expertiză după 11 ani, contra a 50.000 de euro

Sorin Oprescu a plecat de la Primărie, la fel și Gabriela Firea și a venit Nicușor Dan. În mai 2022, acesta declara că podul „nu a avut recepţia terminată la terminarea lucrărilor şi din cauza asta, Primăria nu a putut să se ducă să oblige constructorul să facă acele lucrări de mentenanţă care erau obligatorii prin contract”. 

Dar și că „lucrările de reparaţii trebuie să le facem noi, nu se mai pune problema să beneficiem de garanţie”. Și abia anul trecut s-a comandat o expertiză.

De aceasta s-a ocupat singurul ofertant, compania Betarmex SRL, la o valoare de 248.500 de lei fără TVA, adică aproximativ 50.000 de euro. 

„Majoritatea componentelor sunt degradate”

Expertiza a analizat cum s-a respectat proiectul de construire a Pasajului Basarab, calitatea materialelor folosite, a execuției lucrărilor și starea tehnică actuală.

Analiza s-a finalizat, conform caietului de sarcini „cu un raport care va cuprinde soluții pentru remedierea eventualelor deficiențe, prioritizarea lucrărilor de reparații și/sau reabilitare, în funcție de urgența executării acestora”.

Conform Digi24, raportul a scos la iveală că „structura de rezistență nu prezintă degradări majore care ar putea pune în pericol siguranța întregii construcții, însă majoritatea componentelor sunt degradate și ruginite, iar în beton au început să apară fisuri”. 

„Podul Basarab nu este o prioritate pentru noi”

În acest moment, peste 50.000 de mașini traversează zilnic Podul Basarab. Un număr mult mai mare decât în trecut, după ce Podul Grant e închis pentru reabilitare dintre Crângași spre Turda.

Într-o declarație pentru Euronews România, Nicușor Dan preciza de curând: „Sunt mai multe lucruri pe care expertiza spune că trebuie să le facem. Să schimbăm rosturile, să asigurăm protecția hobanelor, să intervenim pe anumite fisuri care nu sunt structurale, să înlocuim cu totul sau să desființăm acea bandă orizontală care merge de la Podul Basarab până la Gara de Nord”.

Dar și că „Podul Basarab nu este o prioritate pentru noi”. „După cum știți, am făcut expertiză pentru 30 din 40 de poduri și pasaje pe care noi le avem. Urgențele sunt la Pasajul Lujerului, la Pasajul Obor și la podul Băneasa, de pe București-Ploiești”, a mai spus edilul.

2,5 milioane de euro pe trotuarul rulant nefuncțional

Acum mai bine de 11 ani, primarul în funcție al Bucureștiului, Sorin Oprescu, inaugura primul trotuar rulant care să facă legătura dintre Gara Basarab și Gara de Nord. 

O investiție de 11 milioane de lei, aproximativ 2,5 milioane de euro la data respectivă, pentru şase trotuare rulante, câte trei pentru fiecare sens, cu o lungime de 80 de metri fiecare, care se deplasează cu 0,5 metri pe secundă.

Doar că după șase ani, totul era distrus. Geamurile trotuarului rulant erau sparte, instalațiile electrice erau furate, chiar și bucățile de metal care susțineau garniturile de plastic dispăruseră. Situația a trenat până azi. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *