Poliția, chemată la casa lui Britney Spears, după ce cântăreața a postat un videoclip în care dansează ținând cuțite în mâini

Poliția, chemată la casa lui Britney Spears, după ce cântăreața a postat un videoclip în care dansează ținând cuțite în mâini

Polițiștii au fost chemați miercuri, 27 septembrie, la casa artistei Britney Spears, din sudul Californiei, pentru un control, după ce cântăreața a postat un videoclip pe rețelele de socializare, în care apare dansând cu cuțite.

Cineva apropiat lui Britney Spears a alertat autoritățile, spunând că este „cu adevărat preocupat de starea ei”, a declarat reprezentantul biroului șerifului din Ventura, Dean Worthy, pentru CNN.

„Poate că așa își exprimă ea latura creativă, însă este periculos ce face și apropiații ei se tem pentru siguranța ei și își pun întrebări legat de sănătatea ei mintală”, a declarat Worthy.

„Apelul a fost făcut către echipa de evaluare a sănătății mintale a Departamentului de Poliție din Los Angeles, care apoi a trimis apelul către biroul șerifului, a mai spus oficialul.

„Sergentul care a ajuns la casa Spears i-a explicat agentului de pază că se afla acolo pe baza informațiilor primite, cum că artista ar putea traversa o criză de sănătate mintală sau e în pericol de autovătămare”, a continuat Worthy.

Șeful pazei i-a răspuns însă că este alături de Britney Spears și că nu există nicio amenințare pentru siguranța ei.

Luni, Britney Spears a distribuit pe Instagram un videoclip cu ea dansând cu două cuțite de bucătărie. Mai târziu, a venit cu explicații: „Nu vă faceți griji, NU sunt cuțite adevărate!!! Halloween-ul este în curând!”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *