Polițist prins în flagrant când lua mită de la un deținut. A primit în total peste 9.000 de euro. Ce făcea în schimb

Polițist prins în flagrant când lua mită de la un deținut. A primit în total peste 9.000 de euro. Ce făcea în schimb

Un polițist de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv București a fost prins în flagrant joi, 7 decembrie, în timp ce primea 300 de euro de la un bărbat arestat preventiv, a transmis, vineri, într-un comunicat, Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Polițistul a fost reținut pentru 24 de ore.

Procurorii spun că, în perioada mai 2022 – decembrie 2023, bărbatul, în calitate de agent de poliție la Poliția Capitalei – Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă, a cerut și primit, în mai multe rânduri, de la un bărbat arestat preventiv sume de bani cuprinse între 500 și 3.600 de euro.

În total, el a cerut suma de 9.600 de euro, din care a primit 9.200 de euro, banii fiind dați direct de către bărbatul aflat în arest, care este și denunțătorul, sau prin intermediul iubitei acestuia.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor polițistul i-a permis celui aflat în arest să primească pachete care să depășească limita de greutate impusă de regulament, l-a pontat suplimentar pentru munca din arest̆, i-a permis să părăsească centrul fără documentația necesară în acest sens, i-a cumpărat produse alimentare și băuturi alcoolice sau a facilitat mutarea unor deținuți în alte celule.

În perioada octombrie-noiembrie 2023, după ce măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu, agentul de poliţie a pretins şi primit în continuare de la martorul denunţător sume de bani, cu titlu de recompensă pentru favorurile făcute în timpul în care denunţătorul era arestat preventiv.

Polițistul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită în formă continuată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *