Povestea lui Alexandru Bunea de la „Chefi la cuțite”: „Sportul și bucătăria mi-au schimbat viața, după ce am fost arestat”

Povestea lui Alexandru Bunea de la „Chefi la cuțite”: „Sportul și bucătăria mi-au schimbat viața, după ce am fost arestat”

Alexandru Bunea participă la „Chefi la cuțite”, sezonul 12. Campionul național la powerlifting va încerca să îi impresioneze pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu cu preparatul lui.

Unul dintre concurenții care pășește în acest weekend în platoul „Chefi la cuțite” este Alexandru Bunea, sportiv de performanță și totodată bucătar. Despre cum îmbină sportul cu bucătăria Alexandru a vorbit la întâlnirea cu jurații, cărora le-a dezvăluit povestea sa de viață, notează a1.ro.

Alexandru Bunea: „Am renunțat la studii și am intrat în niște anturaje dubioase”

Campion național la powerlifting, el a descoperit pasiunea pentru gătit în același timp cu cea pentru sportul ridicărilor de greutăți, după o perioadă neagră în viața sa. „Când aveam 14 ani, părinții mei au divorțat, iar eu am început atunci să lipsesc de la școală.

Ulterior, am renunțat la studii și am intrat în niște anturaje dubioase. Dar până să fiu arestat pentru trafic de droguri nu am realizat cu adevărat că o luasem pe o pantă greșită. Am scăpat cu o suspendare, dar acela a fost momentul în care m-am hotărât să-mi schimb viața”, a mărturisit Alexandru, pe care sportul, dar și descoperirea meseriei de bucătar l-au ajutat să se reinventeze.

Despre „Chefi la cuțite”, sezonul 12

„Chefi la cuțite”, sezonul 12, este gata să înceapă. Cei trei maeștri ai gastronomiei și-au ascuțit cuțitele, și-au pregătit cloșurile și lansează invitația acestei toamne, din 2 septembrie, la Antena 1: „Hai la masă, România!”, la un nou sezon „Chefi la cuțite” cu concurenți surprinzători, invitați neașteptați și bucate alese, anunță Antena 1.

Pentru că de data aceasta, show-ul culinar prezentat de Irina Fodor are o premieră maraton, cu 5 ediții consecutive: sâmbătă și duminică, 2 și 3 septembrie, de la ora 20.00, și luni, marți și miercuri, 4, 5 și 6 septembrie, de la 20.30.

Cu șase victorii înregistrate până acum, Chef Sorin Bontea are planuri mari și în acest sezon: „Cum ar fi să câștig și sezonul acesta?! Nimic imposibil, mi-ar plăcea! Abia aștept să întâlnesc noii concurenți și să-mi alcătuiesc o echipă imbatabilă, pentru că de-aici pornește totul: dacă am alături de mine oamenii potriviți, nimic nu-mi stă în cale”.

Cătălin Scărlătescu: „Sezonul trecut nu prea mi-a surâs norocul”

Chef Cătălin Scărlătescu are trei trofee adjudecate până în prezent, dar este gata pentru o bătălie mai aprigă ca niciodată în bucătăria „Chefi la cuțite”, sezonul 12. „Sezonul trecut nu prea mi-a surâs norocul. Așa că acum, simt că e momentul să-mi iau revanșa. Ultimele două sezoane au fost ale lui Bontea, dar cineva trebuie să-l oprească și-mi doresc mai mult ca oricând să fiu eu cel care-i va pune piedică în această nouă întrecere spectaculoasă”, a anunțat bucătarul.

Chef Florin Dumitrescu are doar două victorii în cele 11 sezoane difuzate până acum. Echipa lui nu a mai câștigat de 6 sezoane. „Sezonul 12 este un sezon pe care eu îmi doresc mult să-l câștig. Vreau ca la final să ridicăm acea farfurie, trofeul suprem – eu și unul dintre concurenții mei. Sunt însetat de victorie, pentru că nu am mai câștigat de șase sezoane. Așa că intru în această bătălie mai motivat ca oricând”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *