Prigojin riscă până la 20 ani de închisoare pentru „instigare la rebeliune armată”. Un singur rus a mai fost condamnat pentru același lucru. Povestea lui Vladimir Kvachkov

Șeful grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, este vizat de un dosar penal pentru „instigare la rebeliune” deschis de Comitetul Național Antiterorism al Rusiei (CNA), relatează publicația rusă Vedomosti. Totul, după ce acesta a anunțat că o tabără a sa a fost atacată de forțele Moscovei, iar apoi că el și luptătorii lui săi au trecut granița în Rusia pentru că vor să oprească „răul” conducerii militare ruse.

Codul penal al Rusiei prevede, la articolul 279, referitor la „rebeliune armată”, pedepse de la 12 la 20 de ani de închisoare.

Articolul poate fi invocat în cazul organizării unei rebeliuni armate sau al participării active la aceasta cu scopul de a răsturna sau de a schimba prin forță ordinea constituțională a Federației Ruse sau de a încălca integritatea teritorială a Rusiei. CNA nu a precziat oficial articolul care i-a fost imputat lui Prigojin.

„Afirmațiile răspândite în numele lui Evgheni Prigojin nu au niciun temei. În legătură cu aceste declarații, FSB (Serviciul Federal de Securitate) al Rusiei a inițiat un dosar penal pe chemarea la o rebeliune armată. Cerem ca acțiunile ilegale să fie oprite imediat”, a transmis CNA printr-un comunicat, citat de agenția rusă de stat TASS.

Cazul lui Vladimir Kvachkov

Până acum, o singură persoană a fost condamnată pentru astfel de fapte în istoria modernă a Rusiei. Este vorba de Vladimir Kvachkov, un colonel pensionar al GRU (Directoratul Principal de Spionaj), precizează ziarul rus.

Fostul ofițer de informații rus Vladimir Kvachkov, cunoscut pentru opiniile sale radicale despre conducerea Rusiei, a fost arestat inițial în decembrie 2010 și condamnat la 13 ani de închisoare în 2013, după ce un tribunal din Moscova l-a găsit vinovat de crearea unui grup terorist și de complot pentru răsturnarea guvernului. Ulterior, pedeapsa a fost redusă la opt ani, relatează Radio Europa Liberă.

Fostul ofițer al serviciilor de informații militare rusești Vladimir Kvachkov. Foto: Profimedia

În august 2017, Kvachkov a fost găsit vinovat de incitare la ură și a primit încă doi ani de detenție. El a fost a fost eliberat din închisoare după ce condamnarea sa pentru incitare la ură a fost anulată în urma dezincriminării parțiale din acel moment a extremismului în Codul Penal.

Rusia respinge acuzațiile lui Prigojin

Ministerul Apărării de la Moscova a precizat că acuzațiile potrivit cărora Forțele Armate ruse au lansat lovituri împotriva luptătorilor Wagner sunt false „și reprezintă o provocare informațională”.

Serviciul Federal de Securitate a îndemnat luptătorii din Wagner să nu urmeze ordinele lui Prigojin și să ia măsuri pentru a-l prinde, a transmis Serviciul Central de Informații al FSB.

Între timp, Evgheni Prigojin spune că a intrat cu luptătorii săi în sediul comandamentului militar din Rostov pe Don, oraș din sud-vestul Rusiei. Într-o înregistrare video care nu a putut fi verificată în mod independent, șeful Wagner pare să spună că oamenii săi vor bloca orașul rus și se vor îndrepta spre Moscova, dacă ministul apărării Serghei Șoigu și generalul Valeri Gerasimov nu vin să discute cu ei.

Foto: Hepta

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *