Prima reacție a lui Marius Șumudică după întâlnirea secretă cu Dan Șucu. Exclusiv

Prima reacție a lui Marius Șumudică după întâlnirea secretă cu Dan Șucu. Exclusiv

Marius Șumudică este foarte aproape de a-și vedea visul cu ochii. S-a întâlnit joi cu Dan Șucu, patronul Rapidului, cu care a discutat preț de o oră și jumătate și e în cărți pentru a deveni noul antrenor al formației giuleștene începând din sezonul viitor.

Marius Șumudică, prima reacție după întâlnirea secretă cu Dan Șucu: „A fost una extrem de pozitivă”

În derivă după ce a început play-off-ul, cu un singur punct acumulat în 7 partide, Rapidul este în căutarea unui antrenor care să-i aducă în sezonul viitor performanțele la care conducerea și fanii sperau după ce s-au investit doar în transferuri peste 7 milioane de euro.

Liber de contract după despărțirea de turcii de la Gaziantep, dar cu o ofertă extrem de tentantă pe masă și de la un alt club din SuperLiga, Marius Șumudică este tehnicianul pe care galeria îl dorește pe banca Rapidului. Iar planetele par să se alinieze, pentru că joi dimineața, „Șumi” a avut o primă întâlnire de „tatonare” cu patronul Dan Șucu.

Semnalele sunt pozitive de ambele părți, rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare. Deși nu a vrut să dea foarte multe amănunte, Șumudică a oferit, totuși, o primă reacție în exclusivitate pentru FANATIK și a susținut că a petrecut o oră și jumătate extrem de plăcută în compania unui om care nu dorește decât binele Rapidului.

„E adevărat, m-am văzut cu domnul Șucu. A fost o întâlnire pozitivă! Nu pot și nici nu vreau să intru în amănunte, respect faptul că domnul Șucu a dorit să mă cunoască personal. Dacă vreți alte detalii, vă rog să discutați cu domnia sa…

Pot să vă spun doar atât, a fost o oră și jumătate extrem de plăcută, în care am discutat cu un om care nu dorește decât binele Rapidului. Nu se gândește decât la binele Rapidului, cum să formeze un club la standarde occidentale, la standarde europene pentru fanii din Giulești!

Bineînțeles, este de notorietate, nu mai trebuie să repet asta, Rapidul este forever în sufletul meu… Le doresc multă baftă și lui Lobonț, și echipei, să câștige cu CFR-ul și să spere în continuare la Europa. Vedem zilele următoare dacă se va și concretiza ceva, cel mai bine ar fi să discutați cu patronul echipei, cu domnul Șucu”, a declarat Marius Șumudică în excluisvitate pentru FANATIK.

Din informațiile aflate în exclusivitate de FANATIK, o decizie se va lua, cel mai probabil, săptămâna viitoare, după partida pe care Rapidul o va disputa în weekend în deplasare cu CFR Cluj. O partidă care e decisivă în încercarea de a obține in extremis un loc care să-i permită participarea în sezonul următor al cupelor europene.

FANATIK a aflat că Șumudică are parte și de un contracandidat pentru ocuparea postului de antrenor principal al Rapidului. A doua variantă a conducerii clubului giuleștean este un tehnician din străinitate, iar în momentul de față șansele pe care cei doi le au sunt egale, de 50% pentru fiecare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *