Prima țară care îi lasă pe trotinetiști fără obiectul distracției. Peste 15.000 de trotinete electrice au fost retrase de pe drumurile publice

Prima țară care îi lasă pe trotinetiști fără obiectul distracției. Peste 15.000 de trotinete electrice au fost retrase de pe drumurile publice

Decizia vine în urma unui referendum fără precedent, care a strâns 90% voturi pentru. Peste 15.000 de trotinete electrice au fost retrase de pe străzile Parisului. Primărița Parisului, Anne Hidalgo a promis că va respecta rezultatul referendumului.

Oamenii se plângeau că utilizatorii îngreunează traficul rutier și cresc riscul de accidente. Pericol era și pe trotuare, pentru că acestea depășeau viteze de 40 de kilometri pe oră.

Trotinetele electrice de închiriat erau peste tot în Capitala Franței, iar acum o treime dintre acestea vor fi relocate în 80 de comune, iar restul vor ajunge în Germania. 

Peste 400.000 de persoane au ales anul trecut o trotinetă electrică închiriată pentru a se deplasa prin capitala Franţei.

Tot anul trecut s-au înregistrat aproximativ 450 de accidente în care au fost implicate trotinete electrice. Trei persoane au murit în urma acestor accidente. 

Premierul Japoniei s-a filmat mâncând pește din apa uzată de la centrala nucleară, ca să demonstreze că nu este iradiat

Cu toate acestea, particularii care dispun de trotinete personale nu sunt vizați sub nicio formă de rezultatul referendumului. Ei vor putea utiliza, în continuare, trotinetele personale.

Rezultatul referendumului va avea un imact semnificativ asupra finanțelor Parisului deoarece cei 3 operatori care închiriau trotinete electrice achitau o taxă anuală de aproape 1 milion de euro.  

Împreună, aceste trei societăți dispun de 800 de salariați pentru ansamblul prestațiilor oferite, dar, după rezultatele referendumului, nu se știe ce se va întâmpla cu aceștia. Primăria speră să poată fi menținute cât mai multe slujbe.

Averea impresionantă a managerului de la Bagdasar-Arseni. Etichetat drept traseist politic, Andi Nodiț se mândrește cu 2 mașini de lux și 2 case

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *