Primăria Odorheiu Secuiescu, amendată pentru autorizarea lucrărilor de la internatul prăbușit, unde au murit doi elevi

Primăria Odorheiu Secuiescu, amendată pentru autorizarea lucrărilor de la internatul prăbușit, unde au murit doi elevi

Primarul din Odorheiu Secuiesc, secretarul primăriei şi arhitectul-şef al municipiului au primit o amendă în valoare totală de 10.000 de lei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) Harghita, în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la internatul Liceului „Tamási Aron”, unde doi elevi au murit după ce clădirea s-a prăbușit parțial în decembrie 2023, transmite Agerpres.

În urma tragediei, la Primăria Odorheiu Secuiesc s-au făcut verificări privind emiterea autorizaţiei pentru lucrările făcute chiar lângă zidul internatului.

„În urma celor constatate, a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie, prin care primarului, secretarului general al u.a.t. şi arhitectului-şef li s-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 10 mii de lei. Pentru lucrările de reabilitare a internatului, va fi nevoie de eliberarea unei noi autorizaţii de construire, în baza expertizei tehnice şi a unui proiect tehnic de reabilitare”, a transmis luni Instituţia Prefectului.

Clădirea a fost degajată de moloz, iar lucrările de consolidare exterioară vor fi finalizate săptămâna viitoare, a informat Inspectoratul de Stat în Construcţii.

„Au fost finalizate lucrările de degajare a incintei de moloz şi lucrările de punere în siguranţă interioară. Se efectuează lucrările de punere în siguranţă exterioare, fiind turnate pavelele de sprijin a structurii şi s-au efectuat lucrări de consolidare a taluzului pe secţiunea dintre internat şi drumul de acces. Lucrările de consolidare exterioară vor fi finalizate săptămâna viitoare”, se indică în comunicatul Instituţiei Prefectului.

Internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit parțial pe 18 decembrie 2023. Patru elevi au fost prinși sub dărâmături, iar doi dintre ei – un băiat și o fată de 17 ani – au decedat.

Clădirea în care funcționa internatul a fost construită în 1910 și era închiriată de Primărie de la Biserica Catolică.

În curtea internatului începuseră lucrări pentru racordarea acestuia la rețeaua de canalizare din oraș.

Lucrările erau executate de SC Lareno Fa SRL, iar după tragedie, patronul firmei, Laszlo Szilveszter Sandor, a fost reținut de poliție, apoi plasat sub control judiciar. El este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Potrivit anchetatorilor, el a cerut angajaților să sape până în partea de jos a fundației, la peste 2 m, deși adâncimea maximă prevăzută în proiecte era de maximum 1,10 metri față de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *