Primarul Ion Doldurea, un fel de Basarab și Brâncoveanu de Caracal. Imagini incredibile cu „dinastia”

Primarul Ion Doldurea, un fel de Basarab și Brâncoveanu de Caracal. Imagini incredibile cu „dinastia”

Tabloul lung de 2,5 metri se află în Casa Doldurea din Caracal (Olt), o clădiră încărcată de istorie, amplasată chiar lângă Poliția Municipiului Caracal. Construită în 1881, casa a aparținut senatorului de Romanați, Teodor Bancu, iar în 1902 a fost vândută statului. Până în 1980, clădirea a aparținut Spitalului din Caracal. 

Casa Doldurea – hotel și restaurant

„După Revoluție, din partea foștilor proprietari, cineva din familia Bancu a revendicat-o, a obținut-o și, la un an și ceva, a vândut-o unui profesor din București, Pristavu, care a făcut o Școală de Asistente – „Biosfera”. A funcționat 12 ani. Clădirea se degrada din ce în ce mai mult. Dumnealui a avut o tentativă să înceapă reparațiile, dar când a văzut costurile destul de mari, a încercat să scape de ea, vânzând-o către Dolchimex, în 2009. În 2011, am început reparațiile la Casa Bancu, azi Casa Doldurea”, povestea în 2017 actualul primar din Caracal pentru o publicație locală.

În același interviu, Ion Doldurea dădea de înțeles că, după renovarea clădirii, Casa Doldurea poate fi considerată o nouă minune a Caracalului.

„Totul a fost luat de la zero, casa arăta într-un mod foarte rău. Am lucrat la ea cinci ani. În 2016, am forțat puțin nota… Și iată ce a ieșit. Unii spun că e o nouă minune a… Caracalului!”, declara actualul primar din Caracal.

Fostul spital a fost transformat de Ion Doldurea într-un hotel-restaurant unde caracalenii pot servi inclusiv meniul zilei. 

Cine a realizat pictura „dinastiei” de Caracal

Pictura a fost realizată în 2016 de Vintilă Mihăescu, un artist care s-a născut în Caracal. Tabloul se numește “Romanați – 520 de ani” și este pictat în ulei pe o pânză de 2,5 metri.

În tablou, membrii familiei sunt reprezentați ca niște veritabili Basarabi și Brâncoveni. Doldurea – tatăl ocupă locul unchiului lui Brâncoveanu, spun specialiștii., iar cei doi fii și soția au fost așezați alături de Neagoe Basarab.„Dinastia” Doldurea de la Caracal

Conform apropiaților familiei, pentru această pictură, actualul primar din Caracal a scos din buzunar peste 650.000.000 lei, bani vechi.

Actualul primar a ales să așeze tabloul pe peretele din holul hotelului existent în Casa Doldurea. Toți cei care aleg să se cazeze aici pot sta pe fotoliile așezate chiar în fața tabloului și pot admira pictura. Tabloul este protejat de un gărduleț din fier forjat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *