Principalul suspect al dublei crime de la Timișoara și-a recunoscut faptele. Bărbatul cunoștea victimele, la care avea datorii

Principalul suspect al dublei crime de la Timișoara și-a recunoscut faptele. Bărbatul  cunoștea victimele, la care avea datorii

Bărbatul de 38 de ani, reținut joi seară după două zile de căutări, a locuit în blocul din Timișoara în care a comis crima și avea datorii la întreținere. De altfel, victimele au crezut că acesta a venit să plătească datoria de aproximativ 2.000 de lei când a avut loc dubla crimă, relatează publicații locale Opinia Timișoarei și Tion.

Potrivit unor surse citate de presa locală, bărbatul făcea parte dintr-un cerc de consumatori de droguri și știa foarte bine când bătrâna, care era administratorul blocului, aduna banii pentru întreținere, motiv pentru care s-a dus peste ei. El a plecat cu circa 120.000 de lei, după comiterea crimelor.

După două zile de căutări, polițiștii l-au găsit și reținut pe principalul suspect în zona Gării de Nord din Timișoara. El a recunoscut ambele crime și le-a spus oamenilor legii că s-a speriat atunci când i-a găsit pe bătrâni în apartament și a intrat în panică, motiv pentru care i-ar fi omorât de frică.

Filmul crimei din Timișoara

Doi soți, în vârstă de 75, respectiv 78 de ani, au fost înjunghiați mortal de un bărbat care a intrat în apartamentul lor din centrul Timișoarei, marți seară, 27 iunie, în jurul orei 22.00.

Cei doi bătrâni vorbeau la telefon cu nepotul lor din Germania, iar la un moment dat au auzit zgomote în apartament. Au apucat să-i spună nepotului că cineva a intrat peste ei în casă, apoi convorbirea telefonică s-a întrerupt.

Nepotul a cerut ajutorul altui nepot al vârstnicilor, aflat în Timișoara, care a mers la locuința acestora pentru a vedea ce s-a întâmplat. Când a intrat în apartament, i-a găsit pe cei doi bătrâni morţi, iar în casă a dat și peste atacator. Supectul a încercat să îl înjunghie şi pe el, înainte de a fugi cu 120.000 de lei.

După două zile de căutări, timp în care au întocmit si un portet robot, au vizionat o mulțime de imagini de pe camerele de supraveghere și au făcut percheziții în mai multe locuințe și i-au audiat familia, polițiștii l-au găsit.

Suspectul a fost reținut și va fi judecat acum pentru omor calificat, care se pedepsește cu până la 25 de ani de închisoare.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *