Probleme uriașe cu banii pentru noul lider al clanului Corduneanu. Cine a cerut executarea silită a lui Adrian, fratele lui Costel Corduneanu

Probleme uriașe cu banii pentru noul lider al clanului Corduneanu. Cine a cerut executarea silită a lui Adrian, fratele lui Costel Corduneanu

Costel Corduneanu a decedat pe 15 aprilie 2024, la 54 de ani, într-un spital din Târgu-Mureș, în urma unor complicații cardiace. Conducerea clanului interlop a fost preluată de frații săi, printre care se află și Adrian Corduneanu, supranumit “Beleaua”, care a avut cea mai apropiată relație cu Costel. De-a lungul timpului, Adrian Corduneanu a fost cercetat în mai multe dosare.

Soții Corduneanu au fost înștiințați să achite taxa de timbru

Cel mai recent este unul în care este cercetat pentru cămătărie și înșelăciuni imobiliare, cu un prejudiciu de aproximativ 2,2 milioane de euro. Acuzațiile sunt pentru constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, înşelăciune, fals intelectual, fals în declaraţii, abuz în serviciu, camătă, spălarea de bani şi deţinerea de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu.

Al doilea dosar în care este implicat Adrian Corduneanu este pentru șantaj și intimidare în favoarea unui lanț de cazinouri, el făcând parte dintr-un grup infracțional alcătuit din interlopi ce aparțin mai multor clanuri. Procurorii susțin că aceștia au reușit, prin forță, să stopeze extinderea unor săli de jocuri de noroc concurente,  fiind angajați de cei ce controlau rețeaua de jocuri de noroc Vegas.

Adrian Corduneanu are probleme și de altă natură, el și soția sa, Ramona, fiind executați silit de Investcapital Ltd și ING Bank. Soții Corduneanu au formulat o contestație la executare, iar dosarul a fost înregistrat pe 7 septembrie 2023 la Judecătoria Iași, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată.

Dosarul a avut mai multe termene în care pronunțarea a fost amânată. La cel din 15 februarie 2024, instanţa a arătat că, având în vedere că la momentul stabilirii primului termen nu era depus dosarul de executare, nu s-a putut calcula taxa judiciară de timbru care nu a fost calculată şi pune în vedere contestatorilor Adrian și Ramona Corduneanu să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei.

Primul dosar de executare silită al lui Adrian Corduneanu a fost în 2014

Dacă nu se plătește taxa, cererea soților Corduneanu ar putea fi anulată. De asemenea, instanța le-a comunicat că au posibilitatea de a formula cerere de ajutor public judiciar în 5 zile şi de reexaminare în termen de 3 zile. La solicitarea instanţei, apărătorul familiei Corduneanu a procedat la semnarea cererii în original, având în vedere că a fost trimisă prin fax.

Instanța a menționat că avocatul soților Corduneanu, prin precizările depuse, a făcut dovada achitării fotocopierii celor două dosare de executare silită, respectiv dosarul prezent şi cel anterior. Acesta a solicitat şi stabilirea taxei judiciare de timbru, însă deja i s-a pus în vedere să o achite. De asemenea, acesta a invocat şi prescripţia dreptului de a obţine executarea silită.

Avocatul lui Adrian și Ramona Corduneanu a mai solicitat, având în vedere faptul că a mai existat un dosar execuţional în 2014, pentru a putea fi verificate prescripţiile invocate, anexarea dosarului de la Biroul Executorului Judecătoresc. Față de precizarea soților Cordunenau, că mai există un dosar de executare, instanța a preciat că se impune emiterea unei adrese către B.E.J.

Următorul termen al dosarului este pe 10 mai 2024

Instanța a mai comunicat că trebuie înaintată copia certificată a dosarului de executare nr. 1111/2014, cu indicarea contravalorii fotocopierii şi a pus în vedere apărătorului soților Corduneanu să facă demersuri pentru achitarea acestei sume la B.E.J.  A mai pus în vedere acestuia ca pentru următorul termen de judecată să pregătească apărări cu privire la lipsa calităţii procesual pasive a ING Bank.

De asemenea, instanța a apreciat că se impune citarea intimatei Investcapital, cu următoarele menţiuni: să depună împuternicirea avocaţială, sub sancţiunea anulării întâmpinării, să depună dovada declarării scadenţei anticipate şi să formuleze concluzii cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a ING Bank, se mai arată în dosarul consultat de FANATIK.

S-a stabilit că se va cita şi intimata ING Bank cu menţiunea de a formula concluzii cu privire la calitatea procesuală pasivă a acesteia în cauză. De atunci, dosarul a mai avut două termene amânate, pe 11 aprilie și 26 aprilie 2024. Judecătoria Iași a stabilit ca următorul termen în dosarul în care soții Corduneanu contestă executatea silită să aibă loc pe 10 mai 2024.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *