Procurorul general Alex Florența: Anul 2023, caracterizat de acutizarea deficitului de personal. Gradul de ocupare a schemei de procurori a scăzut la un minim istoric de 69,22%

Procurorul general Alex Florența: Anul 2023, caracterizat de acutizarea deficitului de personal. Gradul de ocupare a schemei de procurori a scăzut la un minim istoric de 69,22%

Procurorul general Alex Florența susține că deficitul de personal de la nivelul parchetelor s-a acutizat în 2023, iar gradul de ocupare a schemei de procurori din Ministerul Public a scăzut la un minim istoric, transmite Agerpres.

 

Procurorul general spune că 2023 a fost un an „caracterizat de acutizarea deficitului de personal” din Ministerul Public

 

Gradul de ocupare a schemei de procurori a înregistrat un minim istoric, a spus Alex Florența, miercuri, la prezentarea raportului de activitate al Ministerului Public pentru 2023.

„În ceea ce priveşte resursele umane, anul 2023 a fost caracterizat de acutizarea deficitului de personal, astfel că s-a ajuns ca, la finalul 2023, gradul de ocupare a schemei de procurori la nivelul Ministerului Public să scadă la un minim istoric de 69,22%. Se remarcă, totodată, o acutizare a acestei situaţii şi la nivelul unor parchete superioare, cu competenţe directe în investigarea unor infracţiuni grave (omor, evaziune fiscală, spălare de bani, corupţie)”, a declarat oficialul.

„De remarcat, sub acest aspect, că în prezent doar 10 unităţi de parchet dintr-un total de 235 funcţionează cu schema de procurori completă. Situaţia se prezintă similar şi în ceea ce priveşte funcţiile de conducere unde, dintr-un total de 655 de funcţii la nivelul Ministerului Public (inclusiv DNA şi DIICOT), la finalul anului 2023, un număr de 370 de funcţii erau vacante, ceea ce reprezintă un procent de 56%”, a adăugat procurorul general al României.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *