Prognoza meteo pe două săptămâni. Când este așteptată o scădere a temperaturilor

Prognoza meteo pe două săptămâni. Când este așteptată o scădere a temperaturilor

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal până la jumătatea lunii aprilie, apoi se va înregistra o răcire în majoritatea regiunilor, iar șanse mai mari de ploaie există, în general, după 15 aprilie, anunță Administrația Națională de Meteorologie, care a publicat luni prognoza meteo pentru intervalul 8-21 aprilie.

Vremea în Banat

Temperaturile vor varia ușor de la o zi la alta în prima săptămână a intervalului, însă vor fi cu mult peste cele obișnuite pentru această perioadă. Maximele vor avea medii între 24 și 26 de grade, iar minimele, între 8 și 10 grade.

Începând din a doua săptămână a intervalului de prognoză, se va resimți o răcire semnificativă, dar până la finalul acesteia, valorile termice se vor apropia de norme. Astfel, maximele vor fi de la 10 la 20 de grade Celsius, iar minimele, de la 4 la 6 grade, precizează meteorologii.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalul 16-21 aprilie.

Vremea în Crișana

Și în această regiune, în perioada 8-15 aprilie, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 22 și 28 de grade și ale minimelor, între 16 și 18 grade.

Ulterior, se va produce o răcire accentuată a vremii. Meteorologii anunță că maximele vor scădea la 14 grade mediat regional și minimele la 4 grade. Apoi temperaturile vor tinde spre normal, cu valori de 18 grade Celsius în timpul zilei și 6 grade noaptea.

În săptămâna 15 – 21 aprilie sunt așteptate ploi pe arii relativ extinse.

Vremea în Transilvania

Pentru această regiune, meteorologii anunță maxime în creștere în primele trei zile ale intervalului, cu medii de la 24 la 26 de grade Celsius.

Ulterior, până la jumătatea lunii aprilie, sunt așteptate variații între 20 și 24 de grade, apoi o scădere semnificativă a temperaturilor în următoarele două zile, până la valori de 16 grade. Spre finalul intervalului, valorile termice vor ajunge la 18 grade mediat regional.

În același timp, minimele „vor varia între medii de 2 și 8 grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 9 și 10 aprilie și din nou între 18 și 21 aprilie”, precizează ANM.

O probabilitate mai mare de apariție a ploilor există începând din data de 14 aprilie.

Vremea în Maramureș

La începutul intervalului de prognoză, vremea va fi în proces de încălzire, cu medii ale maximelor de la 22 la 26 de grade și ale minimelor de la 6 la 10 grade.

După primele trei zile ale intervalului, sunt prognozate două episoare de răcire – unul în zilele de 12 și 13 aprilie și celălalt, în intervalul 16 – 19 aprilie.

Astfel, în timpul zilei, temperaturile vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade, iar noaptea, între 4 și 8 grade.

După data de 16 aprilie și până la finalul intervalului este o probabilitate mai mare de apariție a ploilor.

Vremea în Moldova

Pentru regiunea Moldovei, meteorologii anunță că, până la jumătatea lunii aprilie, nu sunt așteptate variații mari din punct de vedere termic. Astfel, mediile maximelor vor varia între 22 și 26 de grade, iar ale minimelor, între 6 și 10 grade.

Ulterior, începând din 15 aprilie și până la data de 17 aprilie, vremea se va răci accentuat, în timpul zilei fiind prognozate temperaturi medii de 16 grade, iar noaptea, de 4 grade, cu ușoare variații în perioada următoare.

În cea mai mare parte a celor două săptămâni de prognoză, precipitațiile vor fi deficitare. Sunt anunțate ploi slabe pe suprafețe restrânse, mai ales după 16 aprilie.

Vremea în Dobrogea

Și în Doborgea, prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de o vreme caldă, cu medii ale maximelor cuprinse între 22 și 24 de grade și ale minimelor între 8 și 12 grade.

Din a doua săptămână, se va resimți o răcire substanțială a vremii, spun meteorologii, care anunță temperaturi diurne de 18 grade și de 8 grade în timpul nopțiilor.

Precipitațiile vor di deficitare în cea mai pare parte a intervalului, o probabilitate mai mare de apariție a unor ploi slabe și de scurtă durată fiind după data de 13 aprilie.

Vremea în Muntenia

În intervalul 8 – 16 aprilie, temperaturile din regiunea Munteniei vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă, cu medii ale maximelor cuprinse între 24 și 26 de grade Celsius, iar ale minimelor, între 8 și 12 grade.

„În zilele de 17, 18 și 19 aprilie se va răci semnificativ, astfel că ziua vor fi temperaturi, mediat regional, de 18 grade, iar noaptea de 6 grade, iar până la sfârșitul intervalului vor mai crește ușor”, transmite ANM.

O probabilitate mai mare de apariție a ploilor există în a doua săptămână a intervalului.

Vremea în Oltenia

„Vremea va fi în general frumoasă și caldă în prima săptămână de prognoză, cu valori maxime ce se vor situa, mediat regional, între 24 și 26 de grade și minime între 8 și 10 grade”, anunță ANM.

Ulterior, între 15 și 17 aprilie vremea se va răci brusc, astfel că temperaturile din timpul zilei vor coborî până la 18 grade, apoi vor crește ușor până la 20 de grade. În timpul nopții, valorile se vor menține în jurul a 6 grade Celsius.

Precipitațiile vor fi deficitare și în Oltenia, cu șanse mai mari de ploaie la finalul intervalului de prognoză.

Vremea la munte

Și la munte vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în prima parte a intervalului, cu medii ale maximelor cuprinse între 12 și 16 grade, iar ale minimelor, între 2 și 6 grade.

Vremea se va răci după data de 15 aprilie, când maximele vor ajunge la 6 grade mediat regional, iar minimele la -2 grade.

O probabilitate mai mare de apariție a precipitațiilor va fi după data de 17 aprilie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *