Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea va deveni caniculară

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea va deveni caniculară

Vremea va deveni caniculară la nivelul întregii ţări, iar valorile termice de pe timpul zilelor vor ajunge uşor la 38 de grade Celsius, timp în care vor apărea şi episoade de instabilitate atmosferică în care ploile sub formă de aversă se vor semnala pe arii extinse, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, care a publicat luni, 10 iulie, prognoza meteo pentru intervalul 10 – 23 iulie 2023, informează Agerpres.

Vremea în Banat

Pe tot parcursul intervalului vremea va fi călduroasă, dar vor fi şi perioade cu caniculă mai ales la câmpie (12-13 iulie, 16-19 iulie), când vor fi temperaturi maxime medii de 36… 38 de grade Celsius, iar în restul intervalului media acestora va fi de 32… 34 de grade Celsius. Media minimelor termice se va situa frecvent la valori de 18… 20 de grade Celsius, cu excepţia primelor şi ultimelor nopţi din interval când aceasta va fi de 16… 17 grade Celsius.

Regimul pluviometric va fi deficitar de-a lungul perioadei de referinţă. Totuşi, în jurul datei de 14 iulie vor fi perioade cu fenomene specifice instabilităţii atmosferice, iar după data de 19 iulie de asemenea va creşte probabilitatea pentru intervale cu ploaie.

Vremea în Crişana

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, când se vor înregistra temperaturi maxime medii de 30… 32 de grade Celsius, dar se estimează şi perioade caniculare (12-13 iulie şi 16-19 iulie), când media acestora să fie de 34… 36 de grade Celsius. Media minimelor termice va fi de 18… 19 grade Celsius, mai puţin în nopţile din 11, 12, 15, 16 iulie şi în perioada 21-23 iulie, când aceasta se va situa în jurul valorii de 16 grade Celsius.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar, totuşi în jurul datei de 14 iulie vor fi perioade cu fenomene specifice instabilităţii atmosferice local mai intense şi cu cantităţi de apă mai însemnate, iar după data de 19 iulie de asemenea va creşte probabilitatea pentru intervale cu ploaie.

Vremea în Transilvania

Vor fi fluctuaţii termice de-a lungul intervalului de referinţă. Astfel, în 12 şi 13 iulie, media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 29 de grade Celsius, apoi va creşte până în 14 iulie spre valori de 31… 33 de grade Celsius, ulterior va scădea spre 29… 30 de grade Celsius, iar va creşte, în perioada 17 – 19 iulie, până la medii de 33… 34 de grade Celsius, după care până la sfârşitul perioadei acestea vor coborî la o medie de 29… 30 de grade Celsius.

Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 14 şi 17 grade Celsius. Perioade cu averse slabe vor fi în zilele de 11 şi 12 iulie, precum şi în perioada 19 – 23 iulie, iar în 14 şi 15 iulie se vor semnala fenomene specifice instabilităţii atmosferice local mai intense şi posibil cantităţi de apă mai însemnate.

Vremea în Maramureş

De-a lungul intervalului de referinţă se vor înregistra fluctuaţii termice. În zilele de 12 şi 13 iulie, media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 29 de grade Celsius, apoi va creşte până în 14 iulie spre valori de 31… 32 de grade Celsius, ulterior va scădea spre 28… 30 de grade Celsius, dar va creşte, în 17 şi 18 iulie, până la medii de 34 de grade Celsius, după care până la sfârşitul perioadei acestea vor coborî la o medie de 28 de grade Celsius.

Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 14 şi 18 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în nopţile de 13, 14, 18 şi 19 iulie. Vor fi perioade cu averse slabe în mare parte din interval, iar în jurul datei de 14 iulie se vor semnala fenomene specifice instabilităţii atmosferice, local mai intense şi implicit cantităţi mai însemnate de apă.

Vremea în Moldova

În cea mai mare parte a intervalului, vremea va fi călduroasă cu medii ale temperaturilor maxime de 29… 32 de grade Celsius, dar vor fi şi zile (13, 17 şi 18 iulie) când media se va situa în jurul a 34 de grade Celsius, adică şi valori caniculare, în special în sudul regiunii. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 16 şi 18 grade Celsius. Averse slabe se vor semnala pe data de 12 iulie şi în perioada 19 – 23 iulie, iar în 14 şi 15 iulie, local, se vor semnala şi fenomene specifice instabilităţii atmosferice.

Vremea în Dobrogea

Vremea va fi călduroasă pe tot parcursul intervalului de referinţă cu medii ale temperaturilor maxime de 30… 33 de grade Celsius, dar vor fi şi zile (13, 14, 18 şi 19 iulie) când media se va situa în jurul a 34 de grade Celsius. În nopţile din 11 şi 12 iulie, media temperaturilor minime va fi de 18… 19 grade Celsius, în timp ce în restul intervalului se va situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius (pragul unei nopţi tropicale).

Regimul pluviometric va fi deficitar de-a lungul perioadei de referinţă. Totuşi, în jurul datei de 15 iulie, local, vor fi perioade cu fenomene specifice instabilităţii atmosferice, iar după data de 19 iulie de asemenea va creşte probabilitatea pentru intervale cu ploaie.

Vremea în Muntenia

Pe tot parcursul intervalului de prognoză, vremea va fi călduroasă, cu temperaturi maxime medii de 32… 34 de grade Celsius, dar vor fi şi perioade cu caniculă mai ales la câmpie (13 – 14 iulie, 17 – 19 iulie), cu o medie a valorilor diurne în jurul a 37… 38 de grade Celsius. Media minimelor termice se va situa frecvent la valori de 18… 20 de grade Celsius, cu excepţia nopţii de 11 iulie când vor fi 16 grade Celsius.

Regimul pluviometric va fi deficitar de-a lungul perioadei de referinţă, dar pe data de 15 iulie, local, vor fi perioade cu fenomene specifice instabilităţii atmosferice, iar după 19 iulie va creşte probabilitatea pentru intervale cu ploaie.

Vremea în Oltenia

Vremea va fi caniculară, îndeosebi în zona de câmpie, în cea mai mare parte a intervalului. Astfel, se va înregistra o medie a temperaturilor maxime în jurul a 34 de grade Celsius, iar în zilele de 13, 14 iulie şi în perioada 17 – 19 iulie, mediile valorilor termice diurne vor fi de până la 36… 38 de grade Celsius. Media temperaturilor minime va ajunge frecvent la valori de 18… 20 de grade Celsius, mai puţin în noaptea din 11 iulie, când se vor înregistra 16 grade Celsius.

Ploile vor fi puţine pe parcursul perioadei analizate şi doar în jurul datei de 15 iulie şi după 20 iulie, pe arii restrânse vor fi posibile intervale cu precipitaţii slabe.

Vremea la munte

Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 20 şi 24 de grade Celsius, în timp ce valorile termice nocturne vor oscila la medii de 10… 15 grade Celsius. Vor fi perioade cu averse slabe în mare parte din interval, iar în 14 şi 15 iulie se vor semnala fenomene specifice instabilităţii atmosferice, local mai intense şi implicit cantităţi mai însemnate de apă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *