Proiect: Noile condiții pentru a putea fi asistent maternal. Persoanele care se regăsesc în aceste situații nu vor mai putea lua niciun copil în plasament

Proiect: Noile condiții pentru a putea fi asistent maternal. Persoanele care se regăsesc în aceste situații nu vor mai putea lua niciun copil în plasament

Condițiile pentru a putea fi asistent maternal ar urma să se schimbe.

 

Cine nu va mai putea fi asistent maternal

 

Conform unui proiect, persoanele care nu au finalizat cel puţin opt clase din învăţământul gimnazial, au condamnări definitive sau se află la vârsta pensionării nu vor mai putea fi asistenţi maternali, informează București FM.

Noile condiții se regăsesc într-un proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul Familiei.

Motivele pentru care s-au decis aceste criterii este pentru faptul că reţeaua de asistenţă maternală este îmbătrânită şi are un nivel scăzut de educaţie, experienţă şi calificare.

Pe lângă pensionari, nu vor mai putea fi asistenţi maternali nici cei care au condamnare definitivă sau locuiesc cu persoane aflate în această situaţie, nici cei care au istoric de violenţă în familie, suferă de boli transmisibile sau psihice, ori sunt dependenţi de alcool şi droguri.

 

Ce condiție ar mai putea fi impusă pentru persoanele care vor să devină asistenți maternali

 

O altă condiție este că asistentul maternal nu va primi în plasament un copil dacă diferenţa de vârstă este mai mică de 18 ani sau depăşeşte 47 de ani şi va fi evaluat înainte de un psiholog şi de un asistent social.

În cazul în care nu sunt respectate prevederile, pot fi aplicate amenzi între 2.500 şi 10.000 lei.

Totodată, Ministerul Familiei mai propune şi extinderea valabilităţii atestatului de asistent maternal de la trei ani la o perioadă nedeterminată, dar cu avizare la fiecare doi ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *