Proiectul noii legi privind gestionarea crizelor, aspecte de noutate în legislaţia naţională

Rmag Breaking News

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind Sistemul Naţional de Management Integrat al Situaţiilor de Criză (SNMlSC).

În esenţă, prin proiect se aduc o serie de aspecte de noutate în legislaţia naţională. El are ca scop, printre altele, pregătirea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu şi a autorităţilor naţionale de decizie pentru acţiune şi decizie în situaţii de criză.

Potrivit expunerii de motive, demersul are în vedere constituirea SNMISC, pregătirea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu şi a autorităţilor naţionale de decizie pentru acţiune şi decizie în situaţii de criză şi crearea bazei legale pentru emiterea acelor acte normative subsecvente referitoare la măsurile de prevenire şi răspuns la situaţiile de criză.

„Proiectul vizează crearea cadrului necesar pentru asigurarea managementului integrat al situaţiilor de criză şi stabileşte principiile şi regulile generale privind acţiunea unitară, pe plan naţional, a autorităţilor şi instituţiilor cu atribuţii în domeniu, în scopul apărării şi promovării intereselor naţionale de securitate şi participării României la managementul crizelor pe plan internaţional, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu tratatele la care România este parte”, se menţionează în document.

Conform proiectului, SNMISC reprezintă cadrul general prin care se asigură integrarea şi coordonarea, în mod unitar, la nivel naţional, a activităţilor autorităţilor şi instituţiilor cu atribuţii în managementul diferitelor tipuri de crize.

„SNMISC nu reprezintă o structură în sine, nu modifică şi nu aduce atingere organizării şi funcţionării sistemelor naţionale responsabile pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi de criză, reglementate prin legislaţia în vigoare”, se mai arată în proiect.

Managementul integrat al situaţiilor de criză are drept scop coordonarea procesului de prevenire, pregătire, răspuns şi reconstrucţie, iar prin măsurile ce se instituie se asigură rezilienţa, la nivel naţional, a sistemelor ce pot fi afectate, au explicat iniţiatorii.

Proiectul poate fi citit integral aici

The post Proiectul noii legi privind gestionarea crizelor, aspecte de noutate în legislaţia naţională appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *